Rețetele bunicii: Plăcintă cu brânză și-o poveste cu surori

retetele bunicii, placinta cu branza, placinta Sursa foto: G4Food

Am mai spus pe aici că bunica avea și o soră, care venise cu ea de la Tulcea la Codlea. Noi îi ziceam Nana, pentru că ne botezase atât pe mine și pe fratele meu, cât și pe mama și pe fratele ei. Nana era doar soră de tată cu bunica. Se născuse tot la Ismail, la cinci ani după bunica, și n-au știut una de alta vreme de 13 ani, până când a ajuns și Nana la Tulcea. Povestea întâlnirii lor a fost spusă, cred, în familie, de sute de ori, și de fiecare dată s-au vărsat lacrimi. Genul ăla de întâmplare atât de neverosimilă încât în literatură n-o să dai peste ea. Ca să aibă din ce trăi, Nana se angajase fată în casă. S-a împrietenit, vorbind peste gard, cu fata care lucra în casa vecină, Sonia. Din vorbă în vorbă, i-a zis că vine din Ismail. Că de gura tatălui vitreg şi a celor 4 băieţi ai lui, care spuneau constant că nu vor să o hrănească din munca lor, mama ei a trimis-o de acasă. A pus-o pe un vapor spre Tulcea, spunându-i să se intereseze acolo de un Cristofor, jandarm, că el e tatăl ei adevărat. Soniei nu i-a venit să creadă. I-a spus că şi pe tatăl ei îl chema la fel, fusese tot jandarm, dar murise cu un an în urmă. Aşa descoperă bunica mea, Sonia, (alint de la Feodosia) că are o soră de tată.

După ce au aflat că sunt surori, fetele au devenit nedespărţite. Aveau să se îmbrace la fel toată viața, ca gemenele, deşi aveau staturi diferite şi nu prea semănau, nici la chip și nici la fire. Și-au întemeiat amândouă familii, dar Nana nu a avut noroc de a ei, așa că în 1951 a însoțit-o pe a bunicii la Codlea. Pe Nana am iubit-o toţi, şi noi, generaţia a doua, şi mama şi fratele ei. Între mine şi fratele meu era bătălie cine să doarmă cu Nana. Ea ne spunea poveşti haioase sau triste, din război sau din copilăria ei necăjită, după ea ne ascundeam când făceam vreo năzbâtie şi riscam să ne-o luăm pe coajă de la părinţi, ea, şi nu bunicul, era meşterul casei. Şi tot Nana era mâna dreaptă a bunicii la gătit. Făcea piaţa, curăţa zarzavatul şi îi dădea la mână „şefei” toate cele necesare.

Mi-am amintit, deunăzi, cum făceau împreună plăcintă cu brânză, și asta e rețeta pe care vreau să v-o dau astăzi.

Ingrediente pentru aluat:

500 de grame de făină

250 de mililitri de apă călduţă

5 linguri de ulei

un pic de sare

Ingrediente pentru umplutură:

800 de grame de brânză de vaci

800 de grame de telemea grasă de oaie

4 ouă mari

două legături de mărar

200 de grame de iaurt grecesc de 10% grăsime

Nana avea misiunea grea de a întinde cu făcăleţul foile care trebuiau făcute atât de subţiri cât să întrevezi masa prin ele. Aluatul se frământă, adăugând apa treptat, astfel încât să capete o textură pufoasă şi elastică, ca să nu se lipească de masă când îl întinzi.

Bunica se ocupa de umplutură: un amestec de brânză de vaci şi telemea grasă de oaie, ouă şi mărar, dacă era sezon. Eu mi-am luat brânzeturile de la sibieni, și asta vă sfătuiesc să faceți și voi, pentru că alea din magazin nu vor avea niciodată aceeași savoare și grăsime.

Odată ce aluatul și umplutura erau gata, plăcinta era rotocolită într-un tuci gros, încăpător, unsă cu un strat consistent de smântână amestecată cu ou (eu am folosit iaurt grecesc) şi era lăsată la cuptor până când se rumenea bine. Eu n-am tuci din ăla, și nici nu știu dacă se mai fac, dar am folosit o tavă rotundă de inox.

Au trecut mulți ani de când am gustat ultima oară din plăcintele bunicii, așa că nu pot să știu dacă a mea a ieșit exact la fel. Dar parcă, atunci când se cocea, în casă s-a împrăștiat același miros care, în copilărie, mă trăgea spre bucătărie, ca să întreb cât mai durează până e gata. Și parcă, pentru o clipă, le-am simțit aproape pe Nana și bunica.

Sursa foto: G4Food

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *