În perioada sărbătorilor de iarnă, când consumăm multă carne, putem să aducem pe masă și preparate mai ușoare, dar la fel de savuroase. Un meniu construit în jurul peștelui poate fi variat și echilibrat, de la aperitive reci, până la un fel principal simplu, gătit la cuptor. Peștele e o sursă excelentă de proteină și grăsime sănătoasă, numai bună de inclus în dietă pe parcursul sezonului rece.
Meniul de față propune o combinație de gusturi marine și ingrediente românești: icre roșii, sardeluță marinată, o tartă cremoasă cu somon și păstrăv rumenit, servit cu mujdei și roșii dulci. Sunt rețete ușor de pregătit, potrivite atât pentru o masă de sărbătoare, cât și pentru o zi obișnuită în care vrei ceva bun, fără exces.
Bruschette cu icre roșii și cremă de brânză
Ingrediente pentru 4 porții:
- 120 g icre roșii Carrefour Extra
- 150 g cremă de brânză naturală
- 1 lingură zeamă de lămâie (10 ml)
- 1 lingură ulei de măsline (10 ml)
- 1 legătură mărar tocat (15 g)
- 1 baghetă (250 g), tăiată în felii
- 20 g unt pentru rumenit
Mod de preparare:
- Amestecă crema de brânză cu zeama de lămâie, uleiul și mărarul.
- Rumenește feliile de baghetă în unt, la tigaie sau în cuptor.
- Unge bruschettele cu crema de brânză, apoi adaugă un strat generos de icre roșii Carrefour.
- Servește imediat, pentru a păstra textura și prospețimea.
Sardeluță marinată în vin pe pat de legume crude
Ingrediente pentru 4 porții:
- 200 g sardeluță marinată în vin Drag de România
- 1 ceapă roșie (80 g), tăiată subțire
- 1 castravete (120 g), rondele subțiri
- 1 morcov (70 g), dat pe mandolină
- 1 lingură ulei de măsline (10 ml)
- 1 linguriță oțet de mere (5 ml)
- piper proaspăt măcinat
Mod de preparare:
- Pune legumele într-un bol și asezonează cu ulei, oțet și piper.
- Așază sardeluța marinată peste salată.
- Servește ca aperitiv rece, cu felii de pâine prăjită.
Preparatul este proaspăt, ușor și pune în valoare gustul delicat al peștelui marinat.
Tartă cu somon
Ingrediente pentru o tartă (6 porții):
- 1 foaie aluat foietaj (300 g)
- 200 g somon Carrefour Classic, bucăți mici
- 150 g smântână pentru gătit (20% grăsime)
- 2 ouă (120 g)
- 80 g cașcaval ras
- 1 legătură mărar (15 g)
- sare, piper
Mod de preparare:
- Așază foietajul într-o tavă de tartă și înțeapă-l cu furculița.
- Bate smântâna cu ouăle, adaugă cașcavalul, mărarul și somonul.
- Toarnă compoziția peste aluat.
- Coace 30-35 de minute la 180°C, până când tarta este aurie și bine închegată.
- Servește caldă sau la temperatura camerei.
Păstrăv la cuptor cu mujdei și roșii din Grădina Noastră
Ingrediente pentru 4 porții:
- 4 păstrăvi de Zăganu/Oașa (aprox. 350–400 g fiecare)
- 400 g roșii românești dulci (la Carrefour, găsești chiar și iarna roșii românești de la cooperativa Grădina Noastră din Căpușu Mare, care livrează roșii în tot timpul anului)
- 5 căței de usturoi (25 g)
- 1 lingură ulei de măsline (10 ml)
- 1 linguriță sare (6 g)
- ½ linguriță piper (2 g)
- 1 linguriță boia dulce (3 g)
- ½ legătură pătrunjel (10 g)
- 1 lămâie (150 g)
Mod de preparare:
- Curăță păstrăvii, spală-i și tamponează-i cu prosop de hârtie.
- Freacă peștii cu sare, piper și boia.
- Așază roșiile tăiate în jumătăți într-o tavă unsă cu ulei.
- Așază păstrăvii peste ele.
- Coace 20-25 de minute la 190°C.
- În acest timp, pregătește mujdeiul: zdrobește usturoiul, adaugă sare și 2-3 linguri apă rece, apoi zeamă de lămâie.
- Toarnă mujdeiul peste păstrăv după coacere și presară pătrunjel.
Preparatul este aromat, proaspăt și pune în valoare roșiile românești, care se caramelizează ușor în cuptor.
Gust bun, alegeri echilibrate
Recomandările se inspiră din principiile inițiativei Frigiderul cu Bun Gust, parte din programul Act for Food al Carrefour. Metoda 5-4-3-2-1 pentru un frigider echilibrat, propusă de Dr. Mihail Pautov, include cinci tipuri de legume, patru feluri de fructe, trei surse de proteine, precum carne de porc, carne de pui, ouă, pește, două tipuri de carbohidrați complecși precum cerealele integrale, precumși o sursă de grăsimi sănătoase precum ulei de măsline extra virgin sau nucile.
Preparatele din acest meniu respectă un echilibru simplu: pește gătit fără excese, legume proaspete și combinații care pun accent pe gustul ingredientelor. Este un exemplu de masă potrivită pentru zilele de sărbătoare, dar ușor de integrat și într-o alimentație echilibrată, chiar și în această perioadă mai bogată.
Răsfoiește online catalogul festiv Carrefour pentru și mai multe rețete și inspirație.

FOTO: Freepik





