Restaurant din Brașov, cu rating de 4.8/5 pe Tazz, închis temporar de autorități / Protecţia Consumatorilor: Nu a putut proba că vinde „ciorbe ca la mama acasă”

restaurant, brasov, ciorbe, protectia consumatorului Sursa foto: Pexels/Cats Coming

Comisarii Protecţiei Consumatorilor au oprit temporar activitatea unui restaurant din Braşov şi au aplicat firmei de care aparţine acesta amenzi de 20.000 de lei, după ce au constatat mai multe nereguli, printre care şi aceea că nu poate proba prin „studii efectuate în acest sens” că vinde „ciorbe ca la mama acasă”.

Conform unui comunicat remis, luni, de CRPC Braşov, la un control la fast food Ciorbe şi Tradiţii, inspectorii au constatat depozitarea necorespunzătoare a preparatelor culinare finite, prepararea alimentelor într-un spaţiu impropriu, fără spaţii pentru prelucrări preliminarii, cu intersecţie de fluxuri salubru cu insalubru, folosirea unor ustensile de bucătărie neconforme (cuţite cu nituri şi mânere de plastic, coş de gunoi fără capac) şi lipsa informaţiilor privind compoziţia preparatelor, declaraţia nutriţională energetică, gramajul şi aditivii alimentari în lista meniu.

De asemenea, reprezentanţii CRPC Braşov au constatat că restaurantul afişează „mesaje comerciale de tipul ‘Ciorbe a la mama acasă, făcute după reţete tradiţionale şi servite în cele mai mari porţii din Braşov’, fără a putea fi probate – operatorul economic neputând prezenta un studiu efectuat în acest sens”.

În urma acestor abateri constatate, comisarii au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare totală de 20.000 de lei, au oprit definitiv de la servire produsele neconforme şi au oprit temporar prestarea de servicii până la remedierea deficienţelor, se precizează în comunicatul citat.

Restaurantul Ciorbe şi Tradiţii din Brașov are un rating de 4.8/5 pe platforma Tazz, primit de la aproape 1.600 de utilizatori.

Sursa foto: Pexels/Cats Coming

Comentarii

  1. Rating-ul este rating si conditiile de producere si pastrare sunt o alta…ciorba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *