În spatele borcanelor cu zacuscă, dulceață sau sirop nu se află o fabrică și nici o afacere pornită după un plan bine pus la punct. Se află doi pensionari din Hideaga, Maramureș, care au ales să își petreacă anii de după retragerea din activitate în grădină, printre pomi fructiferi și legume, făcând ceea ce le place cel mai mult.
Liviu și Eugenia Mureșan sunt sufletul „Grădinii Mureșan”. Tot ce ajunge pe masa clienților este cultivat în gospodăria lor, apoi prelucrat chiar în bucătăria de acasă, după rețete tradiționale. „Tot ce vedeți aici este produs de noi, în grădină și în livada proprie. După aceea, este prelucrat în bucătăria noastră”, spune Liviu Mureșan.
Aflat acum la pensie, el spune că a avut o cu totul altă activitate, fiind administrator la propria firmă. „Lucrurile s-au schimbat între timp, iar după pensionare, ne-am întprs la pământ, neamîntors la tradiții”, spune el. Astfel mica afacere a prins contur abia după pensionare, de aproximatv zece ani. „La început am făcut pentru noi. Apoi pentru câțiva prieteni. Ei ne-au spus: «De ce nu faceți să guste și alții?» Și așa a început totul”, mai relatează el.
Astăzi, produsele lor ajung nu doar în Maramureș, ci și în Belgia, Italia, Austria sau Marea Britanie. Unii dintre românii plecați în străinătate le trimit chiar filmări în timp ce deschid un borcan de zacuscă sau de dulceață. „Ne-au trimis imagini din Londra, mâncând produsele noastre. Este o bucurie foarte mare.”
În spatele fiecărui borcan stă multă muncă. Eugenia pregătește răsadurile, care ajung apoi în solar și în grădină. Roșii, gogoșari, ardei, vinete, broccoli, ceapă sau usturoi – toate sunt cultivate pentru a deveni, mai târziu, ingrediente pentru conserve.
În livadă cresc meri, peri, gutui, pruni, caiși și piersici, iar printre arbuști se găsesc zmeură, mure, aronia și coacăze. Anul acesta însă, gerul târziu a afectat puternic pomii fructiferi. „Suntem aproape de Someș și frigul este mai pronunțat. Caișii, piersicii, au înghețat când au înflorit.”
Din ceea ce cultivă, cei doi pregătesc zeci de produse: zacuscă de vinete și de ciuperci, sosuri pentru paste și friptură, dulcețuri, jeleuri, siropuri, compoturi, murături, oțet de mere, oțet de mere infuzat cu petale de trandafiri, dulceață și sirop de trandafiri sau peltea de gutui. Iar unele dintre ele sunt tot mai greu de găsit. „Pelteaua de gutui este un produs pe care nu prea îl mai vezi. Se face foarte greu, durează mult și necesită multă răbdare.”
La fel și jeleurile de fructe, pentru care semințele trebuie îndepărtate manual înainte ca fructele să fie transformate într-un preparat limpede și aromat. Dar prepară și sosuri din ardei iute precum sriracha sau harissa marcană, pentru iubitorii de „picanterii”.
Pentru Liviu Mureșan, succesul nu înseamnă doar numărul comenzilor. Clienții îi găsesc prin recomandări, pe Facebook sau prin numărul de telefon trecut pe fiecare etichetă. Mulți ajung chiar acasă la ei, curioși să vadă unde sunt făcute produsele. „Important este ca omul să se bucure de acel produs și să simtă că are gustul de odinioară.”
El spune că ceea ce își dorește cel mai mult prin aeastă muncă este ca fiecare borcan desfăcut să trezească aceeași amintire, a preparatelro făcte de bunici, așa cum nu se mai fac acum. „Să zică: «Uite, așa făcea bunica.» Gusturile acestea nu se uită niciodată.”
Produsele sunt realizate după rețete clasice, fără conservanți. La dulcețuri și siropuri folosesc doar zahăr, iar după deschiderea borcanelor recomandă păstrarea lor la frigider, tocmai pentru că nu conțin aditivi care să prelungească artificial termenul de valabilitate.
Înainte de pensionare, Liviu Mureșan a fost antreprenor și și-a administrat propria firmă. După încheierea activității, el și soția sa au ales un alt drum. „Ne-am întors la pământ și la tradiție.”
Astăzi, cei doi petrec aproape fiecare zi împreună în grădină, în livadă sau în bucătărie. „Suntem trup și suflet la grădină”, spune Liviu Mureșan. Poate că acesta este și ingredientul pe care nu îl vei găsi niciodată trecut pe eticheta unui borcan, dar care se simte în fiecare produs pregătit de familia Mureșan.
Produsele lor sunt comandate pe Facebook, unde fac parte din grupul „Roade de oraș”, iar în fiecare vineri, produsele comandate peste săptămână sunt ivrate la locul de intâlnire stabilit în parcarea unui mall, unde zăbovesc pentru o oră. În acest timp, clienții care au făcut comanda pot veni să-și ridice produsele.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți