Paștele în Italia nu mai este doar o sărbătoare a tradiției, ci și un exercițiu de calcul pentru consumatori. În acest an, ouăle de ciocolată și celebrul cozonac „Colomba” ajung pe rafturi cu un ingredient tot mai prezent: shrinkflation, strategia prin care producătorii reduc gramajul produselor, dar păstrează același preț, relatează EFE, citată de Agerpres.
Datele asociațiilor de consumatori Codacons și Udicon arată că prețul ciocolatei industriale a depășit 77 de euro pe kilogram, în creștere cu până la 10% față de anul trecut.
Nemulțumirea consumatorilor nu ține însă doar de preț, ci și de cantitate: aproape jumătate dintre italieni (46%) spun că ouăle de Paște sunt vizibil mai mici decât în anii trecuți.
În ciuda scumpirilor, tradiția rămâne puternică în Italia, unde Paștele este, înainte de toate, un moment de familie.
„Nu sunt religioasă, dar pentru familia mea Paștele a fost mereu un moment de a fi împreună, de a găti și de a mânca ouăle de ciocolată după prânz”, spune Carola, o tânără din Milano stabilită la Roma.
Aceasta confirmă percepția generală: „Absolut, dimensiunea ouălor de Paște a scăzut, iar prețurile au crescut”.
În cofetăriile din apropierea Vaticanului, vânzătorii spun că, în acest an, mulți consumatori se orientează către „Colomba”, cozonacul tradițional în formă de porumbel.
„Este un cadou oferit familiei, foarte tradițional aici”, explică Alejandra, angajată într-o cofetărie din Roma.
Cu o creștere de preț de aproximativ 3%, Colomba a devenit o opțiune mai accesibilă pentru mulți italieni, comparativ cu ouăle de ciocolată.
Deși adesea confundată de turiști cu panettone, diferența este clară pentru localnici: „Aluatul este similar, dar forma și momentul consumului fac diferența — panettone este pentru Crăciun”, spune Alejandra.
Piața produselor de Paște din Italia generează anual peste 600 de milioane de euro, iar obiceiurile legate de această perioadă rămân puternice.
Oul de ciocolată nu este doar un desert, ci face parte dintr-un ritual simbolic: este spart în familie, gest care amintește de Înviere și de ideea de renaștere. În interior se află, de obicei, o surpriză — un mic cadou sau o jucărie.
Tradiția continuă și în a doua zi de Paște, cunoscută ca „Pasquetta”, când italienii ies la picnic sau la grătar.
„Este una dintre sărbătorile mele preferate. În fiecare an ieșim cu prietenii și petrecem toată ziua împreună”, spune Carola.
În acest context economic, trei din patru italieni spun că își ajustează obiceiurile de consum: aleg produse mai mici, evită brandurile premium sau caută alternative mai accesibile.
Chiar și așa, simbolurile rămân. Doar că, anul acesta, vin cu mai puțină ciocolată și cu mai multă atenție la preț.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți