Omletă pufoasă din albuș de ou, în stil souffle/Micul dejun nu a fost niciodată mai gustos și ai ocazia să reduci risipa alimentară

Omletă pufoasă din albuș de ou, rețetă tip souffle Foto: recipetineats.com

Dacă vorbim despre o omletă doar din albuș de ou, cu siguranță nu pare ceva prea apetisant. În general, preferă să o gătească așa ori cei care țin dietă și vor să reducă caloriile, ori cei care au utilizat gălbenușurile la o altă rețetă și încearcă să nu risipească albușul. Ceea ce este foarte bine, pentru că această rețetă vin tocmai în ajutorul lor.

Această omletă pufoasă este chiar grozavă și e ca un souffle, rapid și savuros, fiind recomandată de recipetineats.

Ingrediente

  • 3 albușuri de ou
  • 10g pecorino, ras fin (poate fi înlocuit cu parmezan)
  • ½ linguriță de chives, tocate fin + extra pentru decor
  • 10g (2 lingurițe) unt nesărat
  • 1/8 linguriță sare de mare
  • Un vârf mic de piper alb

Umplutură

  • 1 linguriță ulei de măsline
  • ½ cană de sparanghel, tăiat subțire pe diagonală (~2 tulpini, 25g)
  • 2 felii subțiri de prosciutto (20g)

Mod de preparare

Preîncălziți cuptorul la 200°C (180°C ventilat).

Vezi detalii

Separați ouăle (dacă nu le aveți deja păstrate de la altă rețetă): Puneți albușurile într-un bol. Gălbenușurile se păstrează pentru altă utilizare.

Gătiți sparanghelul și prosciutto-ul: Încălziți uleiul de măsline într-o tigaie antiaderentă care poate fi folosită în cuptor, la foc mediu. Adăugați sparanghelul și gătiți până devine fraged. Când aproape este gata, adăugați prosciutto și amestecați timp de 30 de secunde – doar cât să se încălzească, dar fără să devină crocant. Transferați într-un bol și lăsați deoparte.

Topiți untul: Adăugați untul în aceeași tigaie și puneți pe foc mic. Între timp bateți albușurile. Untul ar trebui să fie topit și să facă bule ușoare (adică fierbinte, dar nu fumegând) când albușurile sunt gata de turnat. Acestea se bat până când devin opace, pufoase și cremoase. Nu le bateți până ce devin spumă tare, dar să puteți desena o cifră 8 pe suprafață fără să se scufunde (90 de secunde manual, 30 de secunde cu mixerul electric la viteză 4).

Adăugați chives, sare și piper: Amestecați de câteva ori doar pentru a le încorpora.

Turnați imediat albușurile în tigaia fierbinte și întindeți cu o spatulă să acoperiți suprafața. Amestecați timp de 10-12 secunde până când albușurile încep să se așeze pe fund.

Scoateți de pe foc: Apoi loviți ușor tigaia de 5 ori de aragaz sau de un suport termorezistent pentru a elimina bulele de la bază.

Presărați sparanghelul, prosciutto-ul și pecorino pe jumătatea omletei (pe partea opusă mânerului tigăii).

Transferați în cuptor pentru 2 minute.

Scoateți din cuptor: Cu ajutorul unei spatule de cauciuc, desprindeți marginile și pliați cu grijă omleta în jumătate, acoperind umplutura.

Sigilați marginea: Apăsați marginea rotunjită a omletei de partea laterală a tigăii timp de 30 de secunde.

Răsturnați pe o farfurie: Țineți o farfurie la un unghi de 45 de grade. Apoi răsturnați omleta pe farfurie astfel încât să cadă cu partea care a fost în contact cu tigaia în sus. Decorați cu chives și serviți cât e caldă.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *