O omletă ne salvează când nu avem timp sau idei sau nu am mai ajuns de câteva zile la cumpărături și mai avem ceva prin frigider. Adică ouă și legume, care rezistă mai mult în frigider. Dacă în orice omletă adăugăm legume, devine din start o mâncare mai sănătoasă, mai bogată în fibre și nutrienți și cu mai puține calorii.
Și cum varza este leguma vedetă, o putem folosi în compoziția de omletă, iar rezultatul este surprinzător de bun. Pare o idee bizară, pentru că suntem obișnuiti să folosim de regulă mărar, spanac, ceapă verde, sparanghel, dovlecei sau ardei în omletă. Însă varianta cu ceapă le concurează cu succes.
Ingrediente pentru 4 porții de omletă cu varză
500 g varză tăiată fin
1 ardei rosu
2-3 cepe verzi
6 ouă
1 lingură de făină
ulei, sare, piper, paprika iute
ierburi aromatice prospete sau uscate, merge cel mai bine o mână de mărar
Procedeu
Se taie cât mai fin ceapa, ca și cum am face mâncare de varză.
Ardeiul și ceapa se taie cât mai fin, în stil julienne, adică felii subțiri și lungi – în acest fel căldura le pătrunde mai ușor.
Batem bine ouăle într-un bol de sticlă, peste care adăugăm varza tocată fin și amestecăm bine.
În continuare, completăm cu ceapa verde și ardeiul, o lingură de făină, sare și piper.
Amalgamăm foarte bine.
Încălzim o tigaie antiaderentă cât mai mare cu câteva linguri de ulei, și când este suficient de caldă dar nu încinsă transferăm compoziția și o presăm bine cu o paletă.
Acoperim cu capac și lăsăm la foc mic circa 3-4 minute, controlând să nu se ardă. Dacă se rumenește tare în scurt timp înseamnă că flacăra trebuie să fie mai mică. Sau chiar trebuie să mutăm pe un ochi și mai mic.
Atunci când omleta este suficient de pătrunsă în profunzime, o întoarcem pe partea opusă și o lăsăm alte 2-3 minute cu capacul pe ea, tot la foc minim.
Când e gata se transferă pe un platoul și se servește caldă, cu pâine de calitate și un dressing în stil citronette: sucul de la 1 lămâie amestecat cu 2 linguri de ulei de măsline, piper și puțină sare. Stropim cu el omleta după ce o așezăm pe platou. Aciditatea de la lămâie va face un bun contrast cu gustul dulceag al verzei.
O omletă cu varză este un preparat simplu și rapid care se potrivește în egală măsură și la cină. Iar dacă o servim la cină și mai rămâne, este perfectă de luat la pachet, chiar între două felii de pâine, în format sandviș.