Întâlnire Ministerul Agriculturii – Asociaţia Marilor Reţele Comerciale/ S-au discutat modalităţile de integrare a cât mai multor fermieri în lanţurile de retail

supermarket retaileri FOTO: Dreamstime/1000words

Modalităţile de integrare a cât mai multor fermieri în lanţurile de retail au fost discutate, marţi, în cadrul unei întâlniri, de Ministrul Agriculturii, Florin Barbu şi reprezentanţi ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), în contextul creşterii consumului specific perioadei sărbătorilor de iarnă, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, transmis AGERPRES, ministrul Agriculturii a evidenţiat investiţiile semnificative realizate de MADR în ultimii doi ani în sectorul zootehnic, în special în dezvoltarea fermelor de porci şi păsări.

“Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, am discutat modalităţile de integrare a cât mai multor fermieri în lanţurile de retail, pentru ca românii să găsească pe raft carne de porc românească. În lunile noiembrie şi decembrie, în urma investiţiilor din ultima perioadă, producţia internă poate satisface consumul de carne proaspătă de porc, iar fermele din România dispun de efective suficiente şi de calitate”, a declarat Florin Barbu, citat în comunicat.

La întâlnire au participat şi Alexandru Bociu, preşedinte ANSVSA, precum şi secretarul general al Consiliului Concurenţei, Eugen-Corneliu Şuşu, precizează sursa citată.

Dialogul s-a concentrat pe funcţionarea lanţului alimentar, cu accent pe sectoarele de carne, ouă şi lactate şi pe stabilirea unor direcţii comune de acţiune care să consolideze colaborarea dintre producători, procesatori şi retaileri.

Reprezentanţii marilor lanţuri comerciale au subliniat importanţa unui dialog constant cu autorităţile pentru menţinerea unei pieţe echilibrate şi pentru gestionarea provocărilor din sectorul agroalimentar, se menţionează în comunicat.

În cadrul întâlnirii, ministrul a explicat rolul important al Programului de susţinere a crescătorilor de suine, reglementat de Legea nr. 195/2018, o investiţie majoră în sectorul agricol naţional, cu o valoare totală a ajutorului de stat de peste 1 miliard de lei.

Până în noiembrie 2025, s-au finalizat deja 8 proiecte, contribuind cu peste 10.000 de locuri noi de cazare pentru reproducţie, cu un stadiu general de realizare a investiţiilor de 71%. Această finanţare masivă, din care aproape 807 milioane de lei au fost deja viraţi beneficiarilor, este esenţială pentru modernizarea şi extinderea capacităţii de reproducţie, vizând atingerea unui total de peste 46.000 de locuri noi, se mai arată în comunicat.

“Importanţa strategică a acestor investiţii constă în asigurarea securităţii alimentare şi în reducerea dependenţei de importuri de carne de porc. Prin crearea unei capacităţi interne semnificative de reproducţie şi creştere, România îşi consolidează baza de producţie şi sprijină economia locală în cele 18 judeţe implicate. Finalizarea celor 25 de contracte de finanţare va contribui decisiv la creşterea ofertei de suine autohtone, având un impact pozitiv asupra lanţului valoric şi asupra veniturilor fermierilor, făcând sectorul mai rezilient şi mai competitiv pe piaţa europeană”, a adăugat Florin Barbu.

Ministrul a anunţat şi intenţia de a adopta, în colaborare cu ANSVSA, reglementări care să clarifice şi să certifice trasabilitatea cărnii de porc româneşti, astfel încât consumatorii să poată identifica uşor produsele provenite din fermele locale.

De asemenea, Barbu a menţionat că România dispune de un grad de autosuficienţă de 120% în ceea ce priveşte producţia de ouă, iar sectorul avicol îşi poate continua livrările către piaţa internă fără dificultăţi.

“Creşterea ponderii produselor autohtone este un obiectiv permanent, atât pentru că acesta este preferinţa consumatorilor, cât şi pentru că investiţiile realizate în zootehnie trebuie sprijinite prin parteneriate comerciale solide. Ne dorim ca, în perioada sărbătorilor de Crăciun cât mai multă carne de porc românească să se regăsească în magazinele noastre. Considerăm că procentul de 70-75% ar fi un obiectiv fezabil în această privinţă “, a afirmat directorul executiv al AMRCR, George Bădescu. El a reconfirmat interesul constant al marilor retaileri pentru creşterea prezenţei produselor româneşti la raft.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va continua dialogul cu sectorul comercial şi cu producătorii pentru a susţine competitivitatea produselor româneşti şi pentru a asigura consumatorilor accesul la alimente sigure, de calitate, provenite din producţia autohtonă, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *