Finlanda va începe să vaccineze împotriva gripei aviare lucrători expuşi la animale, o premieră mondială

ins, productie, carne, romania Sursa foto: Dreamstime

Finlanda intenţionează să ofere de săptămâna viitoare vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare unor lucrători expuşi la animale, au declarat marţi autorităţile sanitare, devenind prima ţară din lume care procedează astfel, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Ţara nordică a achiziţionat vaccinuri pentru 10.000 de persoane, fiecare constând din două injecţii, în cadrul unei achiziţii comune a UE de până la 40 de milioane de doze pentru 15 naţiuni de la producătorul CSL Seqirus.

Compania australiană a precizat într-o declaraţie pentru Reuters că Finlanda va fi prima ţară care va implementa vaccinul.

“Vaccinul va fi oferit celor cu vârsta de 18 ani sau peste care prezintă un risc crescut de a contracta gripa aviară din cauza muncii lor sau a altor circumstanţe”, a indicat Institutul Finlandez pentru Sănătate şi Bunăstare (THL) într-un comunicat.

Tulpina H5N1 a gripei aviare a ucis şi a dus sacrificarea a sute de milioane de păsări de curte la nivel global în ultimii ani şi se răspândeşte din ce în ce mai mult la mamifere, inclusiv la vaci în Statele Unite şi, în unele cazuri, şi la oameni.

Finlanda nu a detectat virusul la oameni, a precizat THL.

Cu toate acestea, ţara este nerăbdătoare să înceapă vaccinările, având în vedere riscurile de transmitere pe care le prezintă fermele sale de blană.

“Condiţiile din Finlanda sunt foarte diferite întrucât avem ferme de blană unde animalele pot intra în contact cu fauna sălbatică”, a declarat Hanna Nohynek, medic-şef la THL, pentru Reuters.

Focare extinse de gripă aviară în rândul nurcilor şi vulpilor de la fermele de blană din Finlanda au dus la sacrificarea anul trecut a circa 485.000 de animale pentru a opri răspândirea virusului între animale, dar şi la oameni.

Vaccinările ar putea începe chiar de săptămâna viitoare în cel puţin unele părţi ale Finlandei, a declarat un purtător de cuvânt al THL pentru Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *