Cum să îți alegi corect ce ulei de măsline cumperi în vacanța din Grecia. Zece sfaturi de la Cătălin Adam, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați de Ulei de Măsline

ulei de masline, cum alegi corect uleiul de masline, vacanta in Grecia sursa foto: unsplash.com@blackieshoot

Milioane de români își petrec vacanța în Grecia și cei mai mulți dintre ei profită de ocazie ca să se întoarcă acasă și cu câțiva litri de ulei de măsline de la „mama lor”. Însă, ca peste tot, nu tot uleiul de măsline este la fel de bun, ba chiar, de multe ori există neșansa să cumpărați un ulei contrafăcut. Nu uitați că uleiul de măsline este cel mai falsificat produs alimentar de pe glob.

Cătălin Adam, antreprenorul care a creat Eliada, cel mai premiat brand românesc de ulei de măsline din Grecia și care a înființat Asociația Degustătorilor Autorizați de Ulei de măsline a oferit, pentru g4food.ro, o listă cu ponturi pentru a alege un ulei de măsline de calitate.

Cătălin Adam, președintele Asociației Degustătorilor Autorizați de Ulei de Măsline

În primul rând, eu aș evita să cumpăr ulei de pe marginea drumului, ca să zic așa, dacă nu am posibilitatea să îl gust. Și chiar și așa, aș evita să cumpăr dacă nu are niciun fel de etichetă. Știu, sunt uleiurile familiei, din astea mănâncă și ei, șamd. Dar nu cunoaștem felul în care sunt făcute, nu garantează nimeni pentru ele și nu știm exact ce conțin. Măslinii se tratează de dăunători, se stropesc. În Grecia nu plouă așa des ca să spele măslinele. Dacă măslinele nu au fost spălate în procesul de extracție, sunt șanse  mari să conțină resturi ale diverselor substanțe chimice. În supermaket-uri, chiar dacă majoritatea uleiurilor sunt industrializate, găsiți uleiuri care respectă standarde destul de stricte în esență.

Atenție la etichete

Eu nu aș cumpăra uleiuri stocate în recipiente de plastic, mai ales dacă acesta este transparent. Lumina și alterează uleiul, îl oxidează și îi crește conținutul de acizi grași liberi – așa numita aciditate. Dacă sticla filtrează ultravioletele, plasticul nu. Alegeți uleiul pe care scrie că este extravirgin și nu altceva. Deja cel care l-a pus în ambalaj își asumă o responsabilitate.

Căutați producătorii locali care au o etichetă cât de cât, asta înseamnă că sunt supuși unor controale din partea autorităților. Dacă în zona respectivă există mori de ulei, mergeți direct la ei, este posibil să aibă ulei stocat în mod corespunzător, iar ei sunt obligați să dețină buletine de analiză.

Evitați, în a doua jumătate a anului, uleiurile prezentate ca nefiltrate. În mod cert au fost afectate de oxidare, cu excepția faptului în care au fost stocate în tancuri climatizate.

Căutați uleiuri care au descrise pe eticheta și alte elemente decât cele clasice, aciditate, calorii, carbohidrați, etc. Căutați uleiuri care au menționate nivelurile de peroxizi, K232, K268 sau 270, DK. În cazul în care există, căutați un DK negativ, mai mic decât -0.001. Asta înseamnă că nu au fost făcute amestecuri cu alte tipuri de uleiuri non-extravirgine. Dacă sunt menționați și polifenolii, e și mai bine. Pentru că nu întotdeauna e loc pe etichetă, de curând au apărut QR code-urile. Și noi folosim. Prin scanare ajungeți într-o pagină a produsului unde ar trebui să fie menționate aceste elemente.

Atenție din ce an e medalia

Uleiurile valoroase, de calitate gastronomică ridicată,  au medalii lipite sau tipărite pe etichetă. Și aici aveți grijă. Un ulei produs într-un an are medalie obținută doar în anul imediat următor. De exemplu, un ulei produs în 2022 nu poate avea medalie din 2021 sau din 2023. Este o publicitate înșelătoare, deși nu e falsă, brandul sau procesatorul au obținut medalia, nu uleiul.

Dacă doriți un ulei gourmet, informați-vă înainte asupra brandului și uleiului. Dacă sunt prezente medalii, mergeți pe site-ul concursurilor. Aceste uleiuri nu sunt ieftine, trebuie să vă feriți în a arunca banii.

Nu în ultimul rând, observați magazinul, modul în care este păstrat uleiul. Dacă este excesiv de cald în magazin sau condițiile de păstrare vi se par improprii, căutați alt loc de cumpărături.

Cereți să gustați uleiul și vedeți dacă vă place. În cele din urmă, este o chestiune de gust.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *