Cultivatorii de cacao din Ghana anticipează prețuri mai mari în acest sezon/Ghana este al doilea mare producător mondial de cacao

Cultivatorii de cacao din Ghana anticipează prețuri mai mari în acest sezon/Ghana este al doilea mare producător mondial de cacao
Foto: Dreamstime
Cultivatorii de cacao din Ghana, al doilea mare producător mondial, au început recoltarea boabelor, anticipând preţuri mai ridicate, ceea ce ar putea afecta aprovizionarea pieţei mondiale, care caută să se redreseze după sezonul dezastruos de anul trecut, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Deşi amploarea recoltării boabelor de cacao nu este clară, fermieri, cumpărători şi oficiali de la Autoritatea de reglementare Cocobod au confirmat începerea recoltării, deşi alţii au avertizat că achiziţiile ar putea încetini. „Am peste 300 de saci, dar nu vând”, a declarat un fermier din Ghana, sub protecţia anonimatului. „Vreau să vând boabele de cacao numai după Crăciun. Vrem să vedem dacă vor creşte preţurile, aşa cum se spune”, a adăugat acesta.
Sursele spun că fermierii au reacţionat la declaraţiile recente ale vicepreşedintelui Mahamudu Bawumia care a spus că Executivul va majora preţurile pentru recoltele preluate de la fermieri. Oficialul a declarat ulterior că afirmaţiile sale au fost greşit înţelese.

Pierderi majore din cauza conrabandei

Conform datelor oficialilor Cocobod, contrabanda a cauzat în Ghana pierderea a peste o treime din producţia de boabe de cacao în sezonul 2023/2024, sporind temerile privind nivelul redus al producţiei şi stimulând creşterea cotaţiilor futures la cacao la un maxim istoric.
- articolul continuă mai jos -
În încercarea de a majora veniturilor fermierilor şi a opri contrabanda, Ghana a majorat preţul fix la poarta fermei cu aproape 45%, uşor sub nivelul de 3.000 dolari pentru o tonă în sezonul 2024/2025, care a început în septembrie.
Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de cacao, a majorat preţul peste nivelul din ţara vecină, Ghana, la trei dolari pe kilogram.
Vineri, Bawumia a declarat pentru Reuters că vor exista ajustări de preţuri în cazul în care se observă „diferenţe semnificative” între preţurile din cele două ţări.

Prețul va fi majorat

„Aşa cum stau lucrurile acum, nu există diferenţe semnificative, deci nu vom ajusta între preţurile”, a afirmat oficialul. Totuşi, mulţi fermieri din Ghana spun că o majorare a preţurilor va urma curând.
Directorul general al Cocobod, Joseph Aidoo, a anunţat luni că preţul la poarta fermei va fi majorat dacă se va deprecia moneda naţională, ceea ce ar eroda veniturile fermierilor.
Recoltele slabe din Vestul Africii au dus cotaţiile futures la cacao la un maxim istoric, de peste 11.000 de dolari pe tonă, la începutul anului, deşi ulterior cotaţiile şi-au mai revenit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă