Criza din Ormuz lasă India fără gaz: milioane de familii se întorc la gătitul cu lemne

Criza din Ormuz lasă India fără gaz: milioane de familii se întorc la gătitul cu lemne
Foto Pixabay

Războiul din Iran începe să se simtă direct în bucătăriile din India. Blocarea Strâmtorii Ormuz, o rută vitală pentru transportul de energie,  a declanșat o criză de gaz petrolier lichefiat (GPL) într-o țară care importă peste jumătate din necesar pe această cale, notează Agerpres.

În Noida, lângă New Delhi, Monika Devi stă la coadă de o săptămână pentru o butelie de gaz. Se trezește zilnic la ora 3 dimineața, își ia recipientul gol și speră că, de data asta, camionul va veni. Nu se întâmplă. Ca alte sute de oameni, pleacă acasă cu mâinile goale.

„Gătim cu lemne. Este singura alternativă pentru a ne hrăni copiii”, spune Monika Devi, care la 50 de ani face curăţenie în case pentru 6.000 de rupii (aproximativ 65 de dolari) pe lună.

Deși autoritățile susțin că nu există o penurie și îndeamnă populația să ignore zvonurile, realitatea din teren spune altceva: cozile se lungesc de la o zi la alta, iar distribuția devine tot mai imprevizibilă.

Pentru mulți, lipsa gazului înseamnă mai mult decât disconfort, înseamnă compromisuri zilnice. Vivek Yadav, 22 de ani, spune că familia lui a rămas fără butelie de două săptămâni. A lipsit de la muncă pentru a sta la cozi și a fost nevoit să împrumute bani.

- articolul continuă mai jos -

„Nu pot merge la muncă, aşa că a trebuit să împrumut bani de la un prieten pentru ca familia mea să poată supravieţui. În loc să mâncăm patru roti (pâini), mâncăm două”, se plânge el.

Criza lovește cel mai dur în categoriile vulnerabile

„Cei mai săraci sunt cei mai afectaţi”, spune economistul Santosh Mehrotra, profesor la Universitatea din Bath. Motivul, explică el, este acela că bogaţii tind să locuiască în cartiere cu conducte de gaze, iar clasa de mijloc îşi poate permite să păstreze butelii de rezervă.

În paralel, piața neagră explodează. O butelie ajunge să coste de până la patru ori mai mult decât prețul reglementat. Autoritățile au intensificat controalele, cu mii de raiduri și inspecții, dar fenomenul este greu de controlat.

Economiștii spun că situația era previzibilă: oferta este afectată de conflict, iar plafonarea prețurilor blochează mecanismele pieței.

„Războiul restricţionează oferta, iar plafonarea preţurilor limitează răspunsul pieţei. Când ambii factori sunt combinaţi, penuriile devin inevitabile, iar pieţele informale intervin pentru a satisface cererea”, explică Shishir Priyadarshi, preşedintele Fundaţiei de Cercetare Chintan şi fost director al Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

La punctele de distribuție din Noida, atmosfera devine tot mai tensionată. Căldura, oboseala și orele pierdute la coadă apasă pe o mulțime care așteaptă explicații. Nemulțumirile sunt împărțite: unii acuză autoritățile locale, alții dau vina pe Iran sau pe Statele Unite. Toți sunt însă de acord într-o privință: o astfel de criză energetică nu a mai fost trăită de zeci de ani.

„Situaţia este mai gravă decât în timpul pandemiei”, se plânge Fayazul Haque, în vârstă de 63 de ani.

De la declanșarea conflictului, doar câteva transporturi au reușit să treacă prin Strâmtoarea Ormuz,  șase nave indiene, potrivit datelor oficiale, în timp ce autoritățile încearcă, pe cale diplomatică, să mențină fluxurile de combustibil.

„Conflictul cu Iranul a demonstrat fragilitatea logisticii energetice globale, în special pentru ţări precum India, care depind în mare măsură de importurile din Orientul Mijlociu”, spune Priyadarshi. „Această criză ar trebui să servească drept un semnal de alarmă”, concluzionează Priyadarshi, într-o reflecţie asupra Indiei anului 2026, unde tehnologia digitală permite rezervarea unei butelii de gaz în câteva secunde, dar criza globală îi obligă pe oameni să gătească cu crengi uscate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă