Controale ANSVSA înainte de Paște: peste două tone de alimente, retrase de la vânzare într-o săptămână

Foto: Food Retail ES

Inspectorii sanitari-veterinari au retras de pe piață peste două tone de alimente considerate nesigure, în urma controalelor desfășurate în perioada 24–30 martie, în piețe, supermarketuri, depozite și unități de alimentație publică.

Potrivit ANSVSA, au fost verificate 3.026 de locații, iar în urma controalelor au fost aplicate 130 de amenzi, în valoare totală de 1,44 milioane de lei, dar și 70 de avertismente. Totodată, au fost emise cinci ordonanțe de suspendare sau interzicere a activității. Inpectorii sanitari au găsit nereguli la următoarele categorii de alimente: carne, lactate, peşte, legume.

„Inspectorii au verificat deja 3.026 de locaţii (pieţe, supermarketuri, depozite şi unităţi de alimentaţie publică). Această primă fază a dus la aplicarea unor sancţiuni ferme: 130 de amenzi în valoare totală de 1.449.600 de lei; 70 de avertismente; 5 ordonanţe de suspendare sau interzicere a activităţii; peste 2 tone de alimente (carne, lactate, peşte, legume) retrase de la vânzare şi neutralizate”, se arată într-un comunicat al ANSVSA remis AGERPRES.

Principalele neconformități constatate:

Expunerea la comercializare a produselor alimentare cu elemente de identificare nelizibile;
Neanunțarea începerii activității;
Peștele expus pentru comercializare nu era depozitat cu respectarea criteriilor de compatibilitate, bazin expunere pește viu neigienizat;
Manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
Nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite;
Transport fără documente;
Personal neinstruit privind procedurile de bune practici de igienă și producție;
Deficiențe de întreținere a spațiilor, utilajelor și ustensilelor, deficiențe în implementarea programului HACCP;
Lipsă documente lanț alimentar; Lipsa trasabilitate;
Depozitarea și expunerea la comercializare în vederea vânzării de produse alimentare de origine animală în mod necorespunzător și nesectorizate;
Retragerea necorespunzătoare de la comercializare a produselor neconforme;
Mașini transport neigienizate corespunzător;

- articolul continuă mai jos -

Verificări înăsprite înainte de Paște

Controalele au fost intensificate înainte de Paște, perioadă în care crește și consumul de alimente.

„Siguranţa alimentară este o prioritate, mai ales în perioadele cu consum ridicat. Aceste rezultate reprezintă doar prima etapă a unei ample acţiuni de control. Vom rămâne în alertă până pe 11 aprilie pentru a ne asigura că produsele care ajung pe masa românilor sunt sigure”, a declarat președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

La nivelul direcțiilor sanitar-veterinare județene și al circumscripțiilor pentru siguranța alimentelor, autoritățile anunță că, în perioada 24 martie – 11 aprilie, înaintea Sărbătorilor Pascale Ortodoxe și Catolice, va fi asigurată permanența. Activitatea se va desfășura inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, pentru a permite intervenții rapide în cazul unor nereguli.

Autoritățile le recomandă consumatorilor să semnaleze orice problemă legată de siguranța alimentelor la numărul de telefon gratuit 0800 826 787.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă