Ceva dulce | Prăjitura Pavlova, pe cât de grozavă, pe atât de ușor de făcut / După cât e de bună, ai crede că e o întreagă inginerie să o prepari

Prăjitura Pavlova are o rețetă foarte simplă Foto: Jamila

Prăjitura Pavlova este absolut delicioasă și pare ceva foarte complicat. Însă în realitate e foarte ușor de făcut. Pur și simplu bateți albușurile cu zahărul și pentru cremă mixați bine toate ingredientele. Nu e nicio filosofie.

Avem nevoie de:

  • 250 g mascarpone
  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 6 albușuri
  • 200 g zahăr
  • 50 g zahăr pudră
  • 200 g fructe (căpșuni sau zmeură)
  • 50 g migdale mărunțite
  • 1 linguriță de esență de vanilie
  • Puțină sare

Cum procedăm:

Întâi facem rulada de bezeaua pentru prăjitura Pavlova. Inconvenientul este că vom folosi doar albușurile de la ouă, dar cu puțină imaginație găsim ce să facem și cu gălbenușurile.

Să revenim la bezeaua noastră. Batem albușurile cu un praf de sare bine de tot, până când obținem o spumă tare, apoi adăugăm zahărul pe rând și continuăm să batem. Vom obține o spumă lucioasă și fermă și zahărul trebuie să se fi topit.

Vezi detalii

Bezeaua se întinde apoi într-o tavă, cât mai uniform și se coace la foc mic până când se rumenește la suprafață, recomandă Jamila. Se pot pune câțiva fulgi de migdale pe deasupra, sau nucă mărunțită.

După ce se scoate din cuptor, desprindeți bine de pe marginile tăvii și apoi întoarceți tava peste o foaie de copt, pentru a scoate bezeaua din tavă. Deocamdată rămâne să se răcească și ne ocupăm de cremă.

Pentru cremă, vom mixa smântâna pentru frișcă cu mascarpone, cu zahărul pudră și vanilia. Este foarte important să fie foarte reci, ambele.

Crema se întinde peste bezea. Atenție însă, se poate folosi bezeaua doar când s-a răcit complet. Altfel ne va înmuia crema foarte tare. Peste cremă se așează fructele tăiate bucățele mici sau zmeura întreagă. Puteți pune piersică, ananas sau ce fructe doriți, după gust. Ideea este să fie tăiate bucățele mici și scurse bine de zeamă.

Se rulează apoi cu grijă, pe lungime, ajutându-vă la nevoie de hârtia e copt pe care e întinsă. Este posibil ca bezeaua să se crape, ceea ce e firesc, având în vedere că nu e un aluat moale. Asta însă nu va face rulada noastră mai puțin gustoasă. Mai are nevoie cam de o oră să stea la frigider înainte de a fi servită.

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *