Când ne gândim la salam de biscuiți, avem în minte desertul pe care bunicile sau mamele noastre îl încropeau cel mai rapid, atunci când cei mici aveau poftă de ceva dulce. Doar niște biscuiți, puțină margarină (care se folosea mai frecvent pe vremuri) puțină cacao, 2-3 linguri de zahăr și niște nuci, și era gata desertul, iar cei mici erau domoliți pentru o vreme. Rețeta originală însă avea ingrediente mai alese.
Există o mulțime de variante ale rețetei de salam de biscuiți. La cele de mai sus puteți adăuga, la alegere: 100 g de jeleu, o lingură de scorțișoară sau coaja de la o lămâie sau încă 100-150 de grame de alune/migdale/arahide etc., 10 ml esență de vanilie, după gustul propriu.
Prima dată punem stafidele la înmuiat în apă călduță cu esența de rom, pentru circa 10 minute.
Între timp, rupem biscuiții în bucăți mai mari și îi așezăm într-un vas mare, încăpător. Apoi fierbem laptele cu zahărul, până se dizolvă. Adăugăm apoi untul pentru a se topi și apoi cacaua și stafidele pe care le-am scurs bine. Amestecăm totul până se omogenizează și are o consistență uniformă. Tot aici se adaugă coaja de lămâie, dacă am ales să o folosim sau esența de vanilie.
Apoi în acest sos adăugăm biscuiții zdrobiți, nuca tocată și jeleul, alunele sau migdalele, dacă am ales să le folosim.
Așezăm compoziția pe o folie alimentară și o rulăm în formă de baton, apoi strângem folia și încercăm să îi dăm o formă cât mai uniformă. Sigilăm răsucind capetele de folie și lăsăm la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.
In penultimul paragraf spuneti „Apoi în acest sos adăugăm jeleul”. E cumva o eroare si de fapt voiati sa spuneti biscuiti? Sau lipseste jeleul de la lista de ingrediente.
Multumesc. O zi buna.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți