Cea mai bună hidratare nu o asigură apa. Lactatele, sucurile de fructe și ceaiurile ajută cel mai bine corpul să facă față caniculei

lactatele hidrateaza mai bine decat apa Sursa foto: Pexels

În ciuda faptului că, așa cum știm cu toții, apa este principala sursă de hidratare a organismului, potrivit health.harvard.edu, există și alte lichide care, în special pe caniculă, mențin mai eficient echilibrul fluidelor din organism. Printre acestea, pe primele locuri sunt laptele, produsele lactate, sucurile naturale de fructe și legume și ceaiurile.

Laptele și lactatele, imbatabile, pe caniculă

Laptele, nu apa, are o eficiență mare în hidratarea și remineralizarea organismului, în special pe caniculă. Și asta pentru că laptele, la fel ca și iaurtul, laptele bătut, sana sau kefir, conține mineralele de care organismul nostru are nevoie și pe care le pierde prin transpirația excesivă.

Deși laptele conține, în proporție de peste 80% apă, el este  bogat și în proteine, grăsimi și carbohidrați.

Cercetătorii de la Universitatea St. Andrews, din Scoția, au făcut un studiu, în vederea stabilirii lichidului cu cea mai mare putere de hidratare a organismului. În urma studiului s-a concluzionat că apa hidratează, dar lichidele care conțin și puțin zahăr, grăsimi și proteine sunt mai eficiente. De asemenea, specialiștii au stabilit că nivelul de hidratare pe care lichidele îl asigură organismului este influențat de compoziția nutritivă a acestora. Astfel, s-a stabilit că, pentru o hidratare optimă și de lungă durată, laptele este mai eficient decât apa.

Ceaiurile din plante hidratează și sunt bogate în antioxidanți

Persoanele care iubesc ceaiurile din plante pot recurge cu încredere la ele, în special vara, pe caniculă. Cele mai eficiente ceaiuri pentru hidratare sunt ghimbirul, menta și mușețelul. În plus, ele au și efecte terapeutice: menta ajută digestia, ghimbirul calmează inflamația, iar mușețelul are efect calmant. Un lucru deloc de neglijat este și faptul că ceaiurile din plante au foarte puține calorii și sunt bogate în antioxidanți.

Sucurile naturale, hidratare sănătoasă

Sucurile naturale de fructe și/sau legume sunt ideale, pentru hidratare, în special pe caniculă. Cele mai eficiente sunt sucurile de pepene verde și de castraveți. Primul are un conținut mare de apă, iar cel de-al doilea aduce organismului electroliți precum potasiu, magneziu și calciu, pe care, în mod normal, organismul nostru îi pierde prin transpirație.

Sursa foto: Pexels

Comentarii

  1. Laptele, mai ales cel pasteurizat, nu este neaparat cel mai bun aliment, mai ales dupa ce perioada de crestere s-a incheiat.
    Pepene este mai bun decat apa pentru ca contine apa?!
    Ceaiurile din plante au mai putine calorii decat apa?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *