O problemă reală, de larg interes, este cea a microplasticului din organismele noastre și a modului în care el ne poate afecta sănătatea. Dr. Sorina Ispas, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, medic primar medicină de laborator, asistent universitar la Disciplina Anatomie, la Universitatea Ovidius, din Constanța și Vicepresedinte pe regiunea sud- est la Societatea Română de Lifestyle Medicine, a explicat, pentru G4Food, ce alimente ar trebui să consumă pentru a combate efectul nociv al microplasticelor din organism.
“Micro- și nanoplasticul a fost detectat, la oameni, în sânge, plămâni, placentă, gonade, creier, ficat, rinichi și țesut adipos. Grav, nu? Microplasticul duce inclusiv la infertilitate, ceea ce este și mai grav, pentru că, în timp, poate ajunge chiar să pună specia umană în pericol”, explică dr. Sorina Ispas.
„Microplasticele intră în organism zilnic. prin apă, alimente și chiar aer. Pentru că bem apă din sticle de plastic, mâncăm alimente la caserolă etc. Microplasticele pot induce: stres oxidative, activare inflamatorie, disrupție endocrină și alterarea microbiotei intestinale. Microplasticul este eliminate din corp, predominant, prin materii fecale, dar el încetinește tranzitul”, afirmă medicul.
„Dintre toate modelele alimentare, dieta mediteraneeană este protectivă în fața microplasticelor, lucru dovedit de cercetători”, spune dr. Ispas.
„Nu putem elimina complet microplasticul din organism, dar îi putem reduce acumularea și efectele biologice prin alegeri simple:
„Fibrele sunt cele care ajută intestinul să elimine mai eficient particulele ingerate”, declară dr. Sorina Ispas.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți