„Artisan Food Market”, organizat în weekendul 12-13 octombrie la „Hanul lui Manuc” din Capitală: Vizitatorii vor avea ocazia să savureze produse artizanale gourmet, create de producători locali din întreaga țară

Artisan Food Market

În weekendul 12-13 octombrie, „Hanul lui Manuc” găzduiește cea de-a VIII-a ediție a evenimentului Artisan Food Market, unde vizitatorii vor avea ocazia să savureze produse artizanale gourmet, create de producători locali din întreaga țară. Evenimentul, devenit deja o tradiție, are ca scop principal promovarea consumului de produse artizanale și susținerea micilor producători locali, oferind o experiență culinară unică.

La acest târg, participanții vor putea degusta peste 50 de vinuri românești, multe dintre ele premiate la nivel internațional, precum și o selecție vastă de brânzeturi care au impresionat jurii internaționale. Totodată, vor fi prezente specialități din carne unice, preparate în singura salumerie artizanală din România care produce salamuri crud-uscate în salina proprie din Vrancea, conform unui comunicat de presă.

Vizitatorii vor avea ocazia să interacționeze direct cu producătorii și să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitatea

Evenimentul va pune accent și pe diversitatea produselor locale, de la rachiuri din fructe rare, la beri nefiltrate și nepasteurizate, sosuri artizanale, zacuște, dulcețuri exotice, precum cea de usturoi din Copălău, șerbeturi de trandafiri și miere de negruș. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere poveștile din spatele fiecărui produs, să interacționeze direct cu producătorii și să înțeleagă ce înseamnă sustenabilitatea și trasabilitatea în producția alimentară locală.

„Atmosfera prietenoasă și autentică de la Hanul lui Manuc, cel mai vechi han funcțional din Europa, va transforma acest eveniment într-o adevărată oază gastronomică”, menționează organizatorii.

Intrarea este liberă, iar degustările sunt gratuite.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *