Aromele care definesc sărbătorile europene / O călătorie printre condimente, tradiții și deserturi / Cum „miroase” Crăciunul din Europa

Arome și condimente specifice sărbătorilor de iarnă FOTO: Freepik

Sărbătorile de iarnă pun astăzi mâncarea în centrul tradițiilor europene, dar această legătură nu este nouă. În Roma antică, Saturnaliile erau marcate prin mese publice, sacrificii și ofrande aduse zeităților, pentru a-i îmbuna și a crește din nou zilele. Exista obiceiul ca cei mai bogați să împartă mâncare cu cei săraci, iar comunitatea era puternic unită în jurul unei mese comune. Atmosfera era una a abundenței și a generozității, lucru care s-a păstrat până azi. Sărbătorile europene au rămas definite de mesele bogate și de aromele familiare. Dar anumite condimente parcă dau o altă „culoare” sărbătorilor.

În Evul Mediu, condimentele au devenit simboluri de statut și rafinament. Scorțișoara, cuișoarele sau nucșoara erau aduse din Asia și vândute la prețuri uriașe. Ele au intrat treptat în bucătăriile europene și s-au asociat cu iarna și sărbătoarea, fiind ingrediente pe care unii și le permiteau doar de sărbători. Astăzi, aceste condimente dau identitate dulciurilor de Crăciun, definesc gustul vinului fiert, al turtelor dulci și al prăjiturilor tradiționale. Multe popoare europene împărtășesc același repertoriu aromatic, totuși, fiecare cultură păstrează un stil propriu.

Portocale de Crăciun, în România comunistă

De altfel, pe același principiu, adulții de acum care au fost copii în perioada de final a comunismului vor spune (în mare proporție) că asociază Crăciunul cu mirosul de portocale, deoarece aceea era singura perioadă din an în care se găseau aceste fructe. „Îmi amintesc și acum pachetele pe care le primea tata de la întreprindere, de Crăciun. Primea câte unul pentru fiecare copil și conținea neapărat și o portocală, pe lângă celebrul biscuite Eugenia, napolitane și alte dulciuri, nesemnificative pentru noi. Din tot pachetul, doar portocala ne interesa”, spune o băimăreancă trecută de 50 de ani. „De altfel, era deseori întâlnită expresia «miroase a Crăciun», atunci când de decojeau portocale în casă”, mai spune ea.

În restul Europei și, în prezent, și în România, scorțișoara, nucșoara, cuișoarele, ghimbirul, cardamomul, anasonul stelat și vanilia sunt condimentele dominante. Ele dau tonul patiseriei de iarnă și se folosesc în vinul fiert, cozonac, pandoro, pain d’épices, lebkuchen, stollen și alte delicii. Fiecare condiment are o istorie lungă. Fiecare are o aromă distinctă. Împreună construiesc parfumul inconfundabil al Crăciunului european.

Scorțișoara

Scorțișoara provine din Sri Lanka. A fost una dintre cele mai scumpe mirodenii ale Antichității. Comerțul cu acest condiment a influențat rute maritime și economii locale. Aroma sa este caldă și dulce, cu note lemnoase. Europa o folosește în vin fiert, prăjituri și mere coapte. În Germania definește turta dulce. În Scandinavia este esențială în rulourile cu scorțișoară.

Cuișoarele

Cuișoarele au origine indoneziană, iar comerțul lor a generat conflicte între imperii maritime. Au fost folosite ca medicament și ca ingredient de lux. Aroma lor este intensă și ușor picantă, sunt folosite în vin fiert, în fursecuri și în punch. În Franța dau profunzime pain d’épices. În nordul Europei sunt asociate cu băuturile calde.

Nucșoara

Nucșoara provine de pe insulele Banda. A fost considerată atât de valoroasă încât a declanșat războaie. Este dulce, caldă și ușor iute. În Europa se folosește în deserturi, sosuri și în multe preparate de iarnă. Conferă eleganță prăjiturilor cu unt și este des folosită în fursecuri și creme.

Ghimbirul

Ghimbirul a ajuns în Europa din Orientul Mijlociu. A fost apreciat încă din perioada romană pentru aroma sa vie, caldă și ușor citrică. Turtele dulci cu ghimbir au devenit un simbol al Crăciunului, iar Germania, Regatul Unit și Scandinavia îl folosesc în prăjituri, în glazuri și în băuturi festive.

Cardamomul

Cardamomul are origini indiene. A ajuns în Europa prin rutele comerciale arabe, fiind apreciat pentru aroma sa florală și caldă. Scandinavia l-a adoptat ca parte a identității culinare și parfumează pâinile dulci și prăjiturile de Crăciun. Este folosit și în vin fiert în unele regiuni, iar în deserturile cu unt adaugă profunzime.

Anasonul stelat

Anasonul stelat provine din China și a ajuns în Europa mai târziu decât alte condimente. Are o aromă puternică este folosit în vin fiert, în biscuiți sau în prăjituri aromate. În Franța și Italia se regăsește în băuturi tradiționale, cătora le oferă o notă festivă clară. Este un element care definește perioada de iarnă.

Vanilia

Vanilia provine din Mexic, unde aztecii o foloseau în băutura cu cacao. Europa a adoptat-o rapid. Aroma sa dulce și catifelată este nelipsită din prăjituri, creme și cozonac. Este un element esențial în deserturile de Crăciun din toată Europa. Vanilia echilibrează condimentele mai intense.

Condimentele de sărbători au călătorit mult. Ele au transformat bucătăriile europene. Astăzi, aromele lor amintesc de tradiții vechi. De la Saturnalii la Crăciunul modern, gustul sărbătorilor a rămas un limbaj comun. Mirodeniile nu sunt doar ingrediente. Ele sunt simboluri ale continuității. Sunt dovada că mesele festive uniră comunitățile. Ele păstrează spiritul vechi al sărbătorii. Aduc căldură în mijlocul iernii și creează un gust recognoscibil în întreaga Europă.

Caravana Coca-Cola aduce atmosfera de sărbători în mai multe orașe din România, astfel:

  • 18 decembrie – Cluj – Târgul de Crăciun Florești
  • 20 – 21 decembrie – Iași: Palas Mall
  • 20 – 21 decembrie – Sibiu: Shopping City
  • 23 decembrie – București Therme
  • 24 decembrie – București: Piața Constituției – Spaiul Unirii – Piața Unirii – Bulevardul Nicolae Bălcesu – Piața Victoriei

Vizitatorii se pot bucura de activități pentru toate vârstele, premii instant, precum și de întâlnirea cu simbolicul camion roșu care luminează serile de iarnă.

Programul complet al traseului poate fi consultat pe site-ul Coca-Cola, iar atmosfera este exact cât trebuie pentru a aprinde, fără grabă și fără bagaje făcute în ultima clipă, spiritul sărbătorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *