ANALIZĂ | Depopularea satelor românești și viitorul hranei în Europa. Cine va mai cultiva pământul peste 20 de ani?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Depopularea golește satele de oameni și, odată cu ei, golește piețele, localurile care vând mâncare și brutăriile de la marginea drumului. România a pierdut peste 1,1 milioane de locuitori între recensămintele din 2011 și din 2021, cel mai mare declin absolut dintre toate statele Uniunii Europene în acest interval (conform Institutul Național de Statistică). Casele rămân cu porțile închise, iar întrebarea care contează cu adevărat pentru masa de mâine sună altfel decât pare la prima vedere: cine mai pune mâncarea pe masă, la noi și în restul Europei, peste douăzeci sau treizeci de ani?

Ce spune ultimul recensământ despre satele românești și depopulare

La recensământul din 2021, populația stabilită în mediul rural a ajuns la 9.114.713 de oameni, adică 47,84% din totalul țării, restul trăind în orașe. Vârsta medie a urcat la 41,4 ani, față de 40,8 ani în 2011, semn că satele rămân, an de an, cu tot mai puțini tineri (conform INS). Cea mai mică comună din țară, Bătrâna, din județul Hunedoara, a ajuns la 88 de locuitori, cu 126 de oameni mai puțin decât în 2011, aproape jumătate din populația de acum un deceniu.

Proiecțiile Eurostat arată o traiectorie și mai dură pentru anii următori. Populația rurală a României scade cu peste 8 la mie pe an, unul dintre cele mai rapide ritmuri din UE, iar estimările indică o scădere de 25% a populației rurale între 2019 și 2050. Șase din cele șapte regiuni predominant rurale din UE unde populația va scădea cu peste 100.000 de oameni până în 2050 se află în România, iar în Teleorman declinul proiectat trece de 40% până în 2051 (conform Eurostat, Urban-rural Europe, demographic developments).

Ce arată raportul Comisiei Europene față de depopulare

Tabloul european confirmă tendința. În raportul Strong villages and towns: understanding the determinants of population change in EU settlements (în traducere, Sate și orașe puternice: ce anume determină schimbarea populației în localitățile din UE), publicat în iunie 2026 de Joint Research Centre, centrul de cercetare al Comisiei Europene, cercetătorii au comparat recensămintele din 2011 și din 2021 pentru peste 40.000 de localități din UE, sate, orașe mici și orașe mari deopotrivă. Concluzia arată un tipar: orașele mari și zonele bine conectate la ele cresc, iar satele și târgurile izolate pierd populație an de an. Statele mai puțin dezvoltate ale UE, categorie în care intră și România, au înregistrat o scădere medie de 6% a populației așezărilor, față de o creștere de 3,7% în statele mai dezvoltate economic, iar orașele mici și târgurile românești au fost lovite cel mai puternic, cu o scădere medie de aproape 8% într-un singur deceniu.

De la satul gol la câmpul necultivat

Sărăcia adâncește acest tipar. Aproape 45% din populația rurală a României se confruntă cu riscul de sărăcie sau excluziune socială, cu 26,6 puncte procentuale mai mult decât populația din orașe (conform Eurostat). Șirul de consecințe urmează, în linii mari, aceeași logică: magazinul sătesc pierde clienții necesari și se închide primul, piața se ține tot mai rar, o dată la două săptămâni în loc de una pe săptămână, iar micul producător pierde cumpărătorii din apropiere și trimite marfa mai departe, la oraș, dacă mai are cui. Pasul cel mai greu de întors din drum rămâne plecarea tânărului care ar fi putut prelua ferma sau prăvălia părinților.

Acest ultim pas se vede deja în structura de vârstă a agriculturii românești. Potrivit fișei statistice a Comisiei Europene pentru România, aproape 3,5 milioane de fermieri lucrează pământul românesc, majoritatea pe ferme mici, sub 5 hectare, iar 44,3% dintre ei au trecut de 65 de ani, cea mai mare pondere din UE (conform fișei statistice pentru agricultură a Comisiei Europene, România).

Cum stăm cu depopularea UE

La nivelul întregii Uniuni Europene, tabloul se repetă în proporții mai mici: vârsta medie a unui fermier ajunge la 57 de ani, iar doar 12% dintre ei au mai puțin de 40 de ani (conform Comisiei Europene).

Rezultatul se vede pe hartă, sub formă de teren scos din cultură. Între 2015 și 2030, aproximativ 11% din suprafața agricolă a UE, peste 20 de milioane de hectare, se află sub risc ridicat de abandon, iar aproape 30% se află cel puțin sub risc moderat. România apare printre statele cele mai expuse, alături de Grecia, Spania, Portugalia și Finlanda, cu aproape 30% din suprafața agricolă sub risc ridicat sau foarte ridicat.

Ce ține satele în viață

Raportul Comisiei Europene arată și partea care se poate schimba prin politici publice. Localitățile care rezistă sau chiar cresc au, de regulă, rată de ocupare mai mare, drumuri bune, internet de calitate, școli și spitale funcționale, și apropiere de un oraș sau de o gară. Cercetătorii au testat separat și densitatea de magazine, bănci și farmacii per locuitor în sate și orașe mici, iar relația cu creșterea populației a ieșit inversă: localitățile cu multe servicii sunt de regulă centre vechi și stabile demografic, în timp ce satele în creștere rapidă sunt adesea zone rezidențiale noi, unde comerțul rămâne în urma oamenilor nou veniți. Concluzia: infrastructura și legăturile cu orașele țin oamenii aproape de casă, iar oamenii țin, la rândul lor, piețele și magazinele în viață.

Numărul celor care vin din urmă e prea mic

Dincolo de cifre, rămâne partea greu de cuantificat: cunoștințele care se pierd odată cu ultima generație rămasă la sat, rețetele de familie și soiurile vechi de legume, moștenite mai degrabă prin exemplu viu decât din carte. România rămâne o țară în două viteze: comune aproape de un pol urban, cu tineri care rămân sau se întorc, și zone precum Teleorman sau comuna Bătrâna, unde ultimul magazin și ultimul câmp cultivat pot dispărea în aceeași generație.

Pentru Europa, miza rămâne la fel de mare: generația de fermieri care vine din urmă e mică, iar întrebarea despre cine va cultiva pământul și cine va vinde pâinea proaspătă capătă cel mai mult sens tocmai în satele noastre.