foto: captura Youtube
Tudora Vișan este o femeie activă la cei 80 de ani împliniți: conduce o asociație agricolă formată din mici proprietari de terenuri, în satul Mărtinești, comuna Tătăranu, județul Vrancea: o mică insulă asociativă de 100 de ha în mijlocul unor mari proprietăți, de mii de hectare, deținute de fermieri locali sau de fonduri de investiții.
Sătenii și-au recâștigat pământurile, după căderea comunismului, și unii dintre ei au ținut cu dinții să nu le vândă sau să le dea în arendă. Au format o asociație, al cărei președinte este Tudora Vișan, din 2003.
„Eu am lucrat de mică la colectivul de atunci, mergeam cu tata cu căruța la câmp, am ajuns șef de echipă, șef de brigadă. Apoi, am lucrat la o întreprindere de construcții în Focșani, de unde m-am pensionat. Consătenii mi-au zis să vin înapoi, să-i ajut în agricultură. Ei sunt mici proprietari, au acasă un porc – doi, găini, hrănesc animalele cu cerealele de pe terenurilor lor. Singuri nu le-am putea munci, asociați putem”.
Inițial, suprafața totală a fost de 200 de ha, dar unii proprietari un decis să arendeze bucățile de teren unor fermieri mari sau chiar să le vândă. Dacă nu ei, au făcut-o urmașii lor. E o vorbă, la sate: „Pământul este al celui care poate să-l lucreze”. Chiar și Uniunea Europeană ține cont de acest precept: acordă subvenții agricole utilizatorului terenului, nu proprietarului. La noi, principiul e, uneori, fentat: proprietarul depune la APIA cerere pentru subvenții, apoi arendează terenul unui fermier activ căruia îi percepe și plata arendei.
Nu este cazul la asociația agricolă din Mărtinești: micii proprietari sunt, prin forma asociativă, și utilizatori ai terenurilor. Tudora Vișan a organizat suprafețele, a comasat terenurile, face planurile de cultură, ca să consume cât mai puțin combustibil și ca să depășească inconvenientele care decurg din fărâmițarea terenurilor.
Micii proprietari sunt beneficiari ai subvențiilor, iau acasă parte din producția agricolă, contribuie și la costurile de producție. Dacă au excedent de producție, îl vând pe piața liberă și încasează niște bani. Tudora face calculele, plătește prestatorii de servicii ( asociația nu are utilaje agricole ), achită datoriile și împarte profitul. E sufletul și creierul asociației. Datorită ei, unii săteni au rămas proprietari și au un mic câștig de pe urma peticelor de teren. E ceea ce ar trebui să se întâmple în satele noastre, dacă ar mai fi tineri dispuși să își asume muncile agricole și dacă ar fi acolo o doamna Tudora Vișan.
Seceta este principalul inamic al fermierilor din triunghiul Focșani – Buzău – Brăila, considerat un nou pol al secetei în România, după 2020. „Din cinci ani, trei au fost secetoși” mi-a spus un fermier din Buzău. Așa stau lucrurile și aici, în arealul Tătăranului.
Mă aflu cu Tudora Vișan în marginea unui lan de porumb unde nu văd niciun știulete:
„Din cauza arșiței, porumbul nu a legat. Nu s-a produs fecundarea. Nu avem ce culege. De pe o tarla abia am cules trei saci. Acolo unde este porumbul un pic mai verde am cules o jumătate de sac pentru fiert”.
Șefa micii asociații agricole declară că „nu a plouat când a trebuit”. Anul trecut, o ploaie la timpul ei le-a asigurat o recoltă de 6,5 tone de grâu/ha. Anul acesta, producția la grâu a fost de numai 2 tone/ha.
„La porumb recolta e zero. Am investit 2160 de lei pentru un hectar și nu recuperăm mai nimic. Am tăiat cocenii pentru nutreț”, își exprimă doamna Vișan năduful.
Convingerea ei și a multor fermieri din Vrancea este că sistemul antigrindină activ în zonă pentru a proteja plantațiile de viță de vie ar fi împiedicat căderea precipitațiilor:
„Când a venit norul au și tras. Să își ia rachetele înapoi”.
„Dar anul trecut când ați făcut 6,5 tone de grâu la hectar nu au mai tras cu rachetele?”
„A fost o ploaie când a trebuit, când a avut grâul nevoie de apă, atunci nu știu să fi tras”.
Preiau ca atare spusele șefei de asociație, așa cum am făcut-o și în cazul altor fermieri. Cunosc poziționarea cultivatorilor de cereale față de funcționarea sistemului antigrindină și o spun mereu: e datoria statului român să ofere un răspuns public clar, edificator, transparent, privind funcționarea sistemului: afectează sau nu căderea precipitațiilor?
Dincolo de acest conflict, am o singură observație: schimbările climatice, incluzând încălzirea climei, nu sunt specifice zonei Vrancea – Buzău – Prahova, unde este activă o parte din sistemul antigrindină. Seceta lovește puternic și în zone unde nu sunt trase rachete cu iodură de argint.
La Mărtinești, în ciuda condițiile vitrege, mica asociație cu Tudora Vișan în frunte va începe în această toamnă un nou ciclu agricol, cu noi speranțe că vremea va fi mai bună. Mica insulă asociativă se va subția însă de la un an la altul, până când, cel mai probabil, va fi înghițită de marea proprietate agricolă.
Seceta rămâne însă în continuare marele inamic al fermierilor din această parte de țară.
Vizionați mai jos interviul integral:
