Vaslui: 26 de kilograme de trufe, confiscate de poliţişti cu ocazia unor controale

povestea-lui-mihai-constantinescu-si-al-brandului-pe-care-l-a-creat-lunas-premium-truffles foto: g4food.ro

Poliţiştii vasluieni au confiscat 26 de kilograme de trufe cu ocazia unor controale desfăşurate în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor la regimul silvic, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, acţiunile de control au fost desfăşurate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui şi al specialiştilor de la Direcţia Silvică Vaslui.

“Urmare a activităţilor desfăşurate, au fost instituite 8 filtre rutiere, fiind legitimate peste 115 persoane şi controlate peste 80 de autovehicule, fiind reţinut un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare. Totodată, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 18.600 de lei. Urmare a acţiunii a fost depistat şi confiscat 3,7 metri cubi de material lemnos neînsoţit de documente specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestuia, cheresteaua fiind predată Cantonului Silvic din comuna Dragomireşti şi 26 de kilograme de trufe, care au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Silvice”, a informat IPJ Vaslui.

Reprezentanţii instituţiei au precizat că cinci sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru abateri la H.G. nr. 984 din 2025, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cinci amenzi au fost acordate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 171 din 2010, privind privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi 16 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier. AGERPRES /(As – redactor: Loredana Ciobanu, editor: Antonia Niţă)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *