Circa 220 de hectare cultivate cu cereale, incendiate în Babadag/ Din fericire, pompierii au salvat trei ferme agricole şi una piscicolă

Circa 220 de hectare cultivate cu cereale, incendiate în Babadag/ Din fericire, pompierii au salvat trei ferme agricole şi una piscicolă
Foto: IGSU

Cele patru incendii din apropierea oraşului Babadag au distrus circa 220 de hectare cultivate cu cereale, a anunţat vineri Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, transmite Agerpres.

Pompierii urmează să stabilească împrejurările care au condus la apariţia celor patru incendii şi menţionează că au încheiat intervenţiile în apropierea oraşului.

„Aceleaşi echipaje intervin în zona localităţii Vişina din Tulcea pentru lichidarea unui alt incendiu izbucnit la vegetaţia uscată care s-a propagat la un lan de grâu. În acest moment în localitatea Vişina sunt afectate aproximativ şase hectare de grâu, incendiul fiind localizat. Pe raza localităţii Babadag au ars aproximativ 220 de hectare de culturi cu cereale”, a menţionat ISU Delta într-un comunicat distribuit vineri.

În urma intervenţiilor din apropierea oraşului Babadag, pompierii şi localnicii care au adus în sprijin utilaje au salvat trei ferme agricole şi una piscicolă, după ce flăcările s-au apropiat foarte mult de acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă