În general, pastele nu se clătesc după ce au fost scurse, cu o excepție. De ce asta? Pentru că după fierbere pastele au încă pe ele o parte din amidonul pe care îl elimină, involuntar, prin fierbere. Iar amidonul ajută sosul să adere mai bine la ele, leagă, cum se zice în jargonul profesional. În lipsa lui, preparatul final va fi mai puțin omogen, va avea o textură mai nedefinită.
Nu știi ce să mai gătești? G4Food îți propune un meniu pentru întreaga săptămână 23-29 iunie
În plus, apa rece oprește procesul de gătire, împiedicând și din perspectiva temperaturii ca pastele să se combine bine cu sosul. Iar pastele clătite devin și ele în sine mai fade și mai puțin plăcute, dincolo de aderența la ele a sosului.
Prin urmare, pentru orice rețetă de paste calde, cu orice fel de sos, procedeul corect este următorul: scurgem bine pastele, asigurându-ne că sunt fierte exact cât trebuie – nici prea tari, nici prea moi. Le amestecăm apoi cu sosul și le mai ținem împreună pe flacără până când aromele se întrepătrund bine.
O bună regulă e să păstrăm mereu puțin apă în care au fiert pastele. O putem folosi pentru a lungi puțin sosul, dacă e cazul. Apa de fierbere conține ea însăși amidon, și ajută la legare, amplifică densitatea sosului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți