Sâmbătă, 21 iunie, între orele 10:00 și 19:00, Aula Universității Politehnica din București (Splaiul Independenței 313) găzduiește Code2Cup Summer Fest – Festival de Cafea și Cupa Barista în IT, un eveniment care aduce împreună pasionații de tehnologie și cultura cafelei de specialitate, anunță într-un comunicat de presă organizatorii evenimentului.
Deschiderea oficială are loc la ora 10:00, cu o dezbatere dedicată viitorului talentelor în IT, urmată, de la ora 11:00, de Cupa Barista în IT – o competiție inedită între profesioniști din domeniul tehnologiei, dar și de lansarea atelierelor tematice. Programul complet al activităților este disponibil online: code2cup.ro.
Un moment special al ediției îl reprezintă prezența, în premieră în România, a lui Markus Brun, cofondator al Gota Coffee Experts din Viena – cafenea desemnată cea mai bună din Europa și a treia la nivel mondial. Acesta va susține un workshop dedicat cafelei de specialitate.
Evenimentul este organizat în colaborare cu parteneri din domeniul educației și al industriei IT și cafelei, printre care Innovation Labs 2025, Facultatea de Informatică a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, diverse asociații studențești, dar și nume importante din piața cafelei de specialitate, precum Gota Coffee Experts, Mabo Coffee Roaster și Artisan Coffee Gear.
Code2Cup Summer Fest promovează sustenabilitatea, astfel că participanții sunt încurajați să aducă cani reutilizabile, întrucât nu se vor folosi pahare de unică folosință. Cei care nu au un recipient personal își vor putea achiziționa unul de la fața locului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți