Un studiu realizat de Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, arată că persoanele care includ în mod controlat alimentele preferate în dieta zilnică pot slăbi mai ușor și își pot menține greutatea pe termen lung. De fapt, spun cercetătorii, reducerea poftelor este cheia. Cercetarea susține ideea unei „strategii de incluziune” în alimentație, care le permite oamenilor să își satisfacă poftele, fără a pierde controlul asupra dietei, potrivit NY Post.
Specialiștii americani au pornit de la o realitate bine cunoscută: mâncarea procesată, bogată în zahăr și grăsimi, provoacă plăcere imediată, dar sabotează adesea eforturile de slăbit. Poftele alimentare, accentuate de stres, tristețe sau plictiseală, pot duce la consum compulsiv și acumulare de kilograme. „Dacă mănânci și ronțăi aleatoriu, e foarte greu să ai control,” a explicat profesorul Manabu Nakamura, unul dintre autorii studiului. „Mulți aleg diete care exclud complet anumite alimente. Noi am testat o abordare care permite consumul în cantități mici al produselor dorite.”
Studiul a inclus 30 de adulți cu obezitate, unii dintre ei având hipertensiune sau diabet. Participanții au urmat timp de un an un program educațional online cu 22 de sesiuni despre alimentație echilibrată, fiind încurajați să își monitorizeze zilnic greutatea.
Rezultatele au arătat că cei care au aplicat strategia de incluziune – adică au introdus zilnic porții mici din alimentele preferate, precum deserturile sau chipsurile – au slăbit în medie 7,9% din greutatea corporală inițială. Mai mult de jumătate dintre ei au folosit tehnica frecvent, unii chiar de trei ori pe zi.
După încheierea programului de slăbit, 20 de participanți au continuat cu un program de menținere a greutății timp de încă un an. Pierderea medie de greutate, inclusiv micile variații, a fost de 6,7%.
Studiul a concluzionat că reducerea poftelor după pierderea în greutate este asociată mai degrabă cu scăderea masei de grăsime decât cu dezechilibrul energetic din timpul dietei.
„Această descoperire contrazice teoria celulelor grase înfometate, potrivit căreia celulele trimit semnale de poftă pentru a-și reface rezervele,” a mai spus Nakamura. „Cât timp îți menții greutatea într-un interval sănătos, poftele rămân scăzute.”
Cercetarea a fost publicată recent în revista Physiology & Behavior.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți