Stații de autobuz cu gust de tuttifrutti la Craiova, unde primăria a decorat spațiile acoperite de așteptare cu fructe supradimensionate

refugiile-din-statiile-de-autobuz-din-craiova-decorate-cu-fructe-gigant foto: gds.ro

Primăria Craiova surprinde din nou printr-un proiect neobișnuit: stațiile de autobuz din oraș au fost decorate cu elemente gigantice în formă de fructe, transformându-le într-un adevărat spectacol urban, relatează Gazeta de Sud. Acoperișurile unor refugii au fost împodobite cu felii uriașe de lămâi și portocale, căpșuni, cireșe, mure și afine, o idee, în orice caz, originală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -
foto: gsp.ro

Primarul Lia Olguța Vasilescu a explicat că decorațiunile au fost montate ca soluție provizorie pentru a oferi umbră călătorilor: „Anul trecut, craiovenii s-au plâns că acoperișul din sticlă al stațiilor permite trecerea razelor solare. Așa că, pe perioada verii, montăm aceste elemente decorative pe toate stațiile din sticlă. În paralel, RAADPFL lucrează la construirea unor noi refugii acoperite, unicat, pentru zonele în care lipsesc complet”, a explicat edilul din Bănie.

Inevitabil, unora place, altora, nu, reacțiile fiind împărțite. Unii consideră inițiativa inedită și binevenită:
„Mie, ca cetățean al Craiovei, îmi place! E o pată de culoare într-un oraș gri.” Alții, însă, critică atât utilitatea, cât și estetica: „Stațiile nu oferă protecție reală: plouă, ninge, bate soarele. Ce rost au lămâile acelea uriașe acolo?” „Nu sunt informații clare despre circulația autobuzelor, dar avem cireșe pe acoperiș…” În fine, există și o a treia categorie de reacții, în cheie ironică. „Ce voiați să pună? Corcodușe?”

foto: gsp.ro

Discuțiile s-au aprins și în mediul online, unde fotografiile stațiilor decorate au generat un val de comentarii, de la ironii la susținere entuziastă. Un comentariu reflectă diferența de percepție:
„Dacă vedeați așa ceva în vest, era ‘instagramabil’. La noi e kitsch doar pentru că nu vă place cine l-a făcut.”

Deocamdată, doar câteva stații din centrul Craiovei au fost decorate astfel, dar proiectul este în desfășurare. Până una-alta, orașul are parte de o doză neașteptată de culoare — și de dezbatere, remarcă publicația locală citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *