Bulgaria lansează magazine de stat cu prețuri plafonate și produse locale: „Nu dorim să concurăm cu lanțurile de retail existente”

Interiorul unui magazin cu produse alimentare Sursa foto: Pickpik

Ministerul Agriculturii din Bulgaria a anunțat lansarea unui nou lanț de magazine de stat, sub brandul „Magazin pentru oameni”, care va comercializa produse alimentare de bază cu un adaos comercial de maximum 10%, punând accentul pe produsele fabricate în Bulgaria, relatează Euractiv.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Inițiativa a fost prezentată de ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, în fața comisiei parlamentare de specialitate, ca parte a unei strategii de sprijin pentru producătorii locali și pentru cetățenii din cele mai sărace și izolate regiuni ale țării, zone puternic afectate de inflație și cu acces limitat la alimente accesibile.

„Scopul nostru este să închidem bucla dintre produs și consumator pentru bunurile esențiale”, a declarat Tahov în fața deputaților, subliniind ambiția ministerului de a crea un canal de distribuție sustenabil pentru producătorii autohtoni.

Lanțul de magazine va fi gestionat de o companie de stat, cu un capital inițial de 5 milioane de euro,

Lanțul de magazine va fi gestionat de o companie de stat, cu un capital inițial de 5 milioane de euro, sumă care urmează să crească semnificativ odată cu planurile guvernului de a deschide până la 1.500 de puncte de vânzare pe întreg teritoriul țării.

Guvernul lucrează deja la întocmirea unei liste de producători bulgari ale căror produse vor fi disponibile în noile magazine. Potrivit lui Tahov, autoritățile își propun să stabilească parteneriate directe cu fermieri și producători locali, pentru a scurta lanțurile de aprovizionare și a reduce costurile pentru consumatori.

„Nu dorim să concurăm cu lanțurile de retail existente”, a mai spus ministrul. „Obiectivul nostru este să îmbunătățim accesul la produse esențiale pentru cetățenii care, în prezent, nu au opțiuni de cumpărături în apropiere”.

„Vrem să arătăm că este posibil un comerț orientat social”

Ideea unui lanț de magazine alimentare de stat a fost propusă pentru prima dată la sfârșitul anului 2024 și a generat critici din partea opoziției și a analiștilor economici. Aceștia susțin că magazinele sunt amplasate în principal în regiuni slab dezvoltate, ceea ce ar putea oferi partidelor aflate la guvernare pârghii suplimentare pentru influențarea procesului electoral în rândul populațiilor vulnerabile.

Susținătorii inițiativei resping aceste acuzații, susținând că proiectul reflectă un efort mai amplu de a crea un lanț alimentar mai incluziv și mai rezilient. „Vrem să arătăm că este posibil un comerț orientat social, cu grijă pentru orașele mici și comunitățile vulnerabile”, a afirmat Tahov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *