De când a intrat în vigoare plafonarea adaosului comercial, vânzarea produselor a crescut cu 30%, afirmă ministrul Agriculturii

De când a intrat în vigoare plafonarea adaosului comercial, vânzarea produselor a crescut cu 30%, afirmă ministrul Agriculturii
foto: freepik.com

Vânzarea produselor a crescut cu 30%, de când a intrat în vigoare plafonarea adaosului comercial, fiind realizate scăderi ale preţurilor cuprinse între 7% şi 33% la produsele vizate de această măsură, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, transmite Agerpres.

„Vorbim despre plafonarea adaosului comercial la cele 19 categorii de produse. S-au realizat scăderi ale preţurilor cuprinse între 7% şi 33% la produsele pe care noi le-am avut în plafonare. (…) De când a intrat în vigoare plafonarea adaosului comercial, vânzarea produselor a crescut cu 30%. S-a dovedit că s-a făcut o greşeală inclusiv în sistemul energetic, pentru că nu trebuie să mergi cu o plafonare a produsului. Plafonarea produsului implică cheltuieli ale statului român, pentru că (…) atunci când este plafonare pe produs, ca stat ai obligativitatea să plăteşti pierderile înregistrate de către societăţi, inclusiv la energie”, a spus ministrul la FoodIntelForum, eveniment reprezentativ pentru agribusiness, producţia alimentară, producţia de băuturi, retail şi HoReCa.

În opinia sa, plafonarea adaosului comercial trebuie făcută de la producătorul de energie până la utilizatori.

„Am propus şi voi propune în continuare plafonarea adaosului comercial de la producătorul de energie până la utilizatori pentru că atunci statul nu va mai trebui să plătească sume cuprinse între patru, cinci sau şase miliarde de lei pe an companiilor care fac doar intermediere şi nu sunt producători de energie”, a afirmat ministrul.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, o măsură luată în august 2023 pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor şi care viza 14 grupe de produse alimentare, a fost continuată în 2024, însă lista a fost extinsă. Executivul a decis, la sfârşitul anului trecut, prelungirea măsurii până la 30 iunie 2025.

- articolul continuă mai jos -

Lista cuprinde:

  • pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi;
  • lapte de vacă de consum 1 l, grăsime 1,5%, cu excepţia UHT; brânză telemea de vacă vrac;
  • iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame;
  • făină albă de grâu „000” până la 1 kg; mălai până la 1 kg; ouă de găină calibrul M;
  • ulei de floarea-soarelui până la 2 l;
  • carne proaspătă pui; carne proaspătă porc;
  • legume proaspete vrac;
  • fructe proaspete vrac;
  • cartofi proaspeţi albi vrac;
  • zahăr alb tos până la 1 kg;
  • smântână – 12% grăsime;
  • unt până la 250 grame;
  • magiun până la 350 grame.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă