VIDEO | Paște în Maramureș: Cozonacii sunt „vedeta” mesei de sărbătoare, alături de mielul umplut și cornulețele cu magiun

Sărbătorile Pascale petrecute în Maramureș cu bucate tradițonale FOTO: G4Food

La pensiunile din Maramureș care primesc turiști de Sărbătorile Pascale pregătirile sunt în toi. Pâinea, cozonacii, mielul umplut, drobul, dar și alte preparate tradiționale sunt pregătite cu mult suflet de către gospodine. Gazdele spun chiar că unii turiști vor să se implice în pregătiri. Dar vor, de asemenea, să trăiască sărbătorile autentice, așa cum erau odinioară. Merg la biserică la slujba de Înviere, la sfințirea preparatelor din coșarcă, pe care femeile le duc la biserică în ziua de Paște, dar și cu alte obiceiuri care țin de această sărbătoare de mare însemnătate pentru creștini. „Ne pregătim cu tot sufletul, preparăm doar bucate tradiționale, miel umplut, drob, cozonaci”, explică Rodica Nemeș, proprietara unei pensiuni din Maramureșul istoric .

Ca în fiecare an de sărbători, pensiunea ei este plină, iar turiștii se bucură de cea mai bună primire.

Bucate tradiționale pentru turiști

Dintre bucatele tradiționale pe care le pregătesc nu lipsește mielul umplut sau drobul. Când vine vorba despre cozonaci, gospodinele în  vârstă dau adevărate lecții. „Punem făină, drojdie, lapte, ouă, iar al final, un pic de unt topit, ca să fie aluatul mai moale, mai pufos”, explică Irina Berinde, o vârstnică din sat ce ajut la pregătirile de sărbători.

După ce face demonstrația de pregătit aluatul, așteaptă să dospească până când își dublează volumul. Apoi întinde o foaie, pe care o umple din belșug cu nucă măcinată. Asta după ce a pus inițial o lingură de magiun pe foaia de aluat. „Ca să se stea mai bine nuca”, explică ea. Apoi, ca să fie și mai bun, presară câteva cubulețe de jeleu și îl rulează, după care îl pune în tavă.

Cuptorul este încins după ce de dimineață a fost coaptă pâinea, care este, de asemenea, apreciată datorită aluatului pufos.

Sărbătorile Pascale în Maramureș au gust de tradiții, de autentic, de pâine de casă, cozonaci cu nucă și cornulețe cu magiun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *