Noile coduri CAEN au intrat în vigoare din 25 martie, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat remis AGERPRES.
“AFIR informează toţi beneficiarii că, începând cu data de 25 martie 2025, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 284/ 2025, care reglementează implementarea versiunii a treia a Clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN Rev.3. Conform actului normativ menţionat, actualizarea codurilor CAEN se realizează treptat, pe o perioadă de 18 luni, care se încheie la data de 25 septembrie 2026. În această perioadă de tranziţie, sunt recunoscute şi acceptate atât codurile CAEN din versiunea anterioară (Rev.2), cât şi cele din versiunea actualizată (Rev.3), în relaţia cu autorităţile şi instituţiile publice, precum şi în relaţiile dintre persoane fizice şi juridice”, precizează instituţia, transmite Agerpres.
AFIR va accepta pe toată perioada de tranziţie ambele versiuni ale codurilor CAEN, cu condiţia ca acestea să reflecte activitatea reală a beneficiarului şi să fie conforme cu scopul investiţiei finanţate.
Noua versiune a codurilor CAEN a fost aprobată prin Ordinul Institutului Naţional de Statistică nr. 377/ 2024, fiind aplicabilă de la 1 ianuarie 2025. Modificările aduse implică, în anumite cazuri, redefinirea obiectului de activitate, fiind necesară actualizarea corespunzătoare în documentele oficiale ale operatorilor economici.
AFIR recomandă tuturor beneficiarilor să analizeze cu atenţie noile prevederi şi să actualizeze codurile CAEN aferente activităţilor desfăşurate, acolo unde este cazul, în termenul legal prevăzut. Pentru proiectele în curs sau pentru cele depuse în cadrul sesiunilor de primire a cererilor de finanţare, este importantă asigurarea unei corelări clare între activitatea desfăşurată şi codul CAEN aferent, conform noii clasificări.