Românii aleg vinul în detrimentul berii / Ce spun cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică

Românii aleg vinul în detrimentul berii / Ce spun cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică

Românii aleg vinul în detrimentul berii / Ce spun cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică
Sursa foto: Freepik

Românii au schimbat obiceiurile de consum în 2023, orientându-se mai mult spre vinuri și băuturi alcoolice distilate, în timp ce berea a pierdut teren. Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS) și citate de Agerpres, consumul mediu pe locuitor a crescut la băuturile nealcoolice, vinuri și băuturile spirtoase, dar a scăzut semnificativ în cazul berii.

„Consumul mediu de bere, pe locuitor, a scăzut cu 2,9 litri; consumul mediu de vinuri, pe locuitor, a crescut cu 0,9 litri; consumul mediu de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%), pe locuitor, a crescut cu 1,7 litri; consumul mediu de băuturi nealcoolice a crescut cu 5,6 litri”, potrivit INS.

Resursele totale de vinuri au crescut cu 541.000 hectolitri, datorită unei producții interne mai mari cu 20,9%

Anul trecut, resursele totale de bere au scăzut cu 532.200 hectolitri față de 2022. Această scădere a fost influențată de o reducere cu 2,1% a producției interne și cu 33,3% a importurilor. Drept rezultat, disponibilul de bere pentru consum uman a scăzut cu 3,4%.

În schimb, resursele totale de vinuri au crescut cu 541.000 hectolitri, datorită unei producții interne mai mari cu 20,9% (+803.900 hl). Consumul de vin a fost în creștere, cu 178.700 hectolitri destinați consumului uman, în timp ce exporturile de vinuri au scăzut cu 8.300 hectolitri. Importurile de vinuri au rămas constante, reprezentând o pondere similară cu cea din 2022.

- articolul continuă mai jos -

O schimbare de tendință

Datele arată o preferință clară a românilor pentru vinuri și băuturi distilate, în detrimentul berii, pe fondul unei producții interne crescute la vin și a unei scăderi a producției de bere.

Sursa foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă