Sursa foto: Sergio Taranto via La Vanguardia
O echipă de cercetători din Barcelona și Roma a descoperit că focaccia, pâinea specifică bucătăriei italiene, are origini străvechi, fiind preparată pentru prima dată acum 9.000 de ani în Orientul Apropiat, scrie La Vanguardia.
Focaccia, prezentă astăzi în zeci de rețete – simplă, cu legume, cu brânză sau carne – își are originile într-o tradiție culinară din perioada Neolitică târzie. Un studiu condus de cercetători de la Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB) și Universitatea La Sapienza din Roma arată că, între 7.000 și 5.000 î.Hr., comunitățile agricole din regiunea Semilunei Fertile preparau pâini mari și focaccia aromată în recipiente speciale denumite „tăvi pentru decojire”.
Vase cu design unic pentru coacere
Studiul, publicat în jurnalul Scientific Reports, explică faptul că aceste tăvi erau vase cu bază ovală și pereți joși, realizate din lut grosier. Suprafețele lor interne erau marcate cu incizii regulate, facilitând scoaterea pâinii după coacere.
Experimentele anterioare cu replici ale acestor vase și cuptoare din situri arheologice neolitice au arătat că în astfel de tăvi se coceau pâini mari, din apă și făină, timp de aproximativ două ore, la temperaturi inițiale de 420°C. Greutatea acestor pâini, de circa 3 kilograme, sugerează că erau destinate consumului în comunitate.
Cercetătorii au analizat fragmente ceramice datând din perioada 6.400–5.900 î.Hr., provenite din siturile Mezraa Teleilat, Akarçay Tepe și Tell Sabi Abyad, situate în regiunea dintre Siria și Turcia. „Studiul nostru oferă o imagine vie a comunităților care foloseau cerealele cultivate pentru a prepara pâini și focaccia îmbogățite cu diverse ingrediente și consumate colectiv”, explică Sergio Taranto, autorul principal al cercetării.
Ingrediente de origine vegetală și animală
Analizele fitolitice (reziduuri de siliciu din plante) și reziduurile organice au indicat că pe aceste tăvi erau procesate cereale precum grâul (Triticum sp.) și orzul (Hordeum sp.), transformate în făină. De asemenea, s-au găsit urme de grăsime animală și uleiuri vegetale, sugerând că aluaturile erau asezonate înainte de coacere.
Starea de degradare a acestor reziduuri arată că unele tăvi au fost folosite la temperaturi similare cu cele verificate experimental în cuptoare. Modificările suprafeței ceramice au permis identificarea urmelor de pâine și focaccia aromată.
„Utilizarea tăvilor pentru decojire, pe care am identificat-o, ne face să considerăm că această tradiție culinară din perioada Neolitică târzie a evoluat pe parcursul a aproximativ șase secole și s-a practicat pe o arie extinsă în Orientul Apropiat”, concluzionează Taranto. „Iar din acele regiuni aride, focaccia s-a răspândit în întreaga lume”.
