351 de producători de cartofi din Harghita au depus cereri pentru ajutorul de minimis, pentru o suprafaţă totală de aproximativ 1.500 de hectare

cartofi Sursa foto: Pexels

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că, 351 de producători de cartofi din Harghita au depus cereri pentru ajutorul de minimis, pentru o suprafaţă totală de aproximativ 1.500 de hectare. Potrivit prevederilor legale, cei care au depus cereri primesc 200 de euro pe hectar, dacă au o producţie de 15 tone pe hectar şi valorifică şase tone, fapt care trebuie dovedit cu actele de vânzare.

Potrivit directorului, producătorii de cartofi depun în această perioadă actele de valorificare, după care se întocmesc centralizatoarele şi sumele cuvenite se plătesc până în 31 decembrie. Romfeld Zsolt a arătat că numărul celor care au solicitat acest ajutor este mai mic decât anul trecut, motivul fiind plafonarea ajutoarelor de minimis la nivelul de 20.000 de euro, pe parcursul a trei exerciţii financiare. Acesta a explicat că producătorii care au suprafeţe mari au ajuns la limită într-un singur an şi trebuie să aştepte să treacă cele trei exerciţii financiare, ca să poată depune din nou cerere.

De asemenea, dacă un producător primeşte şi alte ajutoare de minimis, acestea se cumulează, plafonul fiind 20.000 de euro. Drept urmare, cei 351 de producători care au solicitat în acest an ajutorul au cultivat cartofi pe suprafeţe mai mici, majoritatea cuprinse între cinci şi zece hectare. În ceea ce priveşte recolta de cartofi din acest an, Romfeld Zsolt a arătat că producţia medie în judeţ a fost de 20,5 tone la hectar, dar au existat şi vârfuri de 40 de tone la hectar, precum şi producţii mai slabe, de 15 tone pe hectar, mai ales pe solurile mai nisipoase, care nu păstrează apa.

El a menţionat că producţia este puţin mai redusă decât anul trecut, dar şi calitativ uşor mai scăzută, din cauza unor perioade scurte fără precipitaţii. Preţul de valorificare a cartofului se apropie de 2 lei/kg, la poarta fermelor, dar cererea nu este una foarte mare, a mai arătat şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Harghita

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *