Sărbătoarea strugurilor, marcată de comunitatea maghiară din Sântimreu, Bihor

Sărbătoarea strugurilor a fost marcată de comunitatea maghiară Foto: Centrul de Cultură Bihor
Comunitatea maghiară din comuna Sântimreu, vestită pentru podgoriile întinse şi vinurile produse, a sărbătorit la finalul săptămânii trecute recolta de struguri din acest an, eveniment numit „Szentimrel Szüretbál”, a informat luni, într-un comunicat, Centrul de Cultură al Judeţului (CCJ) Bihor, citat de Agerpres. Sărbătoarea strugurilor are loc în fiecare an, în această perioadă.
Potrivit sursei, manifestarea a debutat cu o slujbă în Biserica Reformată din Sântimreu. Apoi, a avut loc o paradă festivă care a traversat toate localităţile comunei: Sântimreu, Vaida, Hodoş şi Sălard. Oaspeţii au avut ocazia să admire caii şi căruţele, dansatorii în costume tradiţionale maghiare, precum şi instrumentiştii care au contribuit la atmosfera de sărbătoare, toate cu scopul de a invita locuitorii la petrecerea ce urma să înceapă.

Valori culturare transmise în comunitate

Această tradiţie, se menţionează în comunicat, se păstrează de peste 30 de ani şi a devenit un simbol al comunităţii şi un prilej de întâlnire şi bucurie pentru locuitorii din zonă. Sărbătoarea a culminat cu o petrecere dedicată roadelor viei din acest an, alături de formaţia Retro Band, care a creat atmosfera muzicală.
„Sărbătoarea a scos în evidenţă autenticitatea şi farmecul obiceiurilor comunităţii maghiare, fiind un mod prin care membrii comunităţii îşi păstrează şi transmit valorile culturale din generaţie în generaţie. Evenimentul a atras nu doar localnici, ci şi vizitatori din împrejurimi, fiind o ocazie excelentă de a celebra roadele muncii, solidaritatea şi bucuria de a fi împreună”, se mai arată în comunicatul CCJ Bihor.
Sărbătoarea strugurilor a fost un eveniment organizat de comunitatea din Sântimreu, cu sprijinul Primăriei Comunei Sălard şi în parteneriat cu Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *