Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş efectuează, miercuri, 77 de percheziţii domiciliare în mai multe judeţe într-un dosar penal privind săvârşirea mai multor fapte de evaziune fiscală prin comercializarea de legume şi fructe. Acţiunea se desfăşoară în cadrul operaţiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în judeţele Mureş, Braşov, Covasna, Maramureş, Dâmboviţa, Galaţi, Olt, Bihor şi Cluj, transmite Agerpres.
“Din cercetările poliţiştilor reiese că, din anul 2021 şi până în prezent, mai multe societăţi comerciale din judeţul Mureş ar fi acţionat ilegal în vederea eludării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Astfel, agenţii economici nu ar fi înregistrat în evidenţa contabilă totalitatea veniturilor realizate în urma comercializării de legume şi fructe şi ar fi dispus înregistrarea în actele contabile a unor documente justificative fără conţinut economic real.
Percheziţiile urmăresc identificarea actelor sau înscrisurilor în legătură cu trasabilitatea bunurilor de la producător/furnizor la comercianţi/intermediari şi ulterior la beneficiarii finali, în vederea stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat”, a anunţat miercuri, într-un comunicat de presă, IPJ Mureş.
În cauză vor fi puse în executare o serie de mandate de aducere. Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, iar la activităţi participă poliţişti din cadrul mai multor servicii judeţene, birouri independente şi poliţii municipale şi orăşeneşti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.
De asemenea, percheziţiile beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Braşov, Covasna, Maramureş, Dâmboviţa, Galaţi, Olt, Bihor şi Cluj.