Mutări pe piața HoReCa. Grupul City Grill se extinde în zona Transilvaniei. Grupul a încheiat un parteneriat cu Marty Restaurants

city grill primaverii foto:citygrill.ro

Grupul de restaurante City Grill, unul dintre cei mai cunoscuți jucători autohtoni din industria HoReCa, se extinde în Transilvania prin parteneriat cu grupul de restaurante  Marty, City Grill urmând să dețină pachetul majoritar de acțiuni, transmite economedia.ro. Conform parteneriatului anunțat, fondatorii Marty Restaurants vor continua să gestioneze operațiunile restaurantelor Marty din Cluj Napoca. După cum explică actorii implicați în tranzacție, decizia face parte din strategia de extindere e grupului cu sediul în capitală.

„Extinderea grupului City Grill în afara Bucureștiului, începută acum prin parteneriatul cu Marty Restaurants din Cluj, marchează o direcție strategică importantă pentru noi, o intenție pe care o avem de ceva vreme, dar pentru care am căutat momentul și partenerul potrivit. Fondatorii și echipa Marty ne-au convins că am găsit ceea ce căutam, iar după multiple discuții pe parcursul a doi ani, am preluat cu încredere pachetul majoritar, urmând ca echipa locală să continue să administreze cele 6 restaurante din perspectiva operațională și sub același brand Marty”, spune Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

Cele mai apreciate preparate culinare din restaurantele Marty sunt: supa cremă de roșii, chicken milanese pasta, 8 hours slow cooked brisket, award winning original cheesecake și cookitza.

„City Grill este un partener care împărtășește valorile noastre de calitate, respect pentru clienți și pasiune pentru gastronomie, iar acest parteneriat ne permite să explorăm noi posibilități și să ridicăm standardele în ospitalitatea locală, oferind o experiență unică, în care fiecare detaliu contează”, completează și Suciu Marcelus, CEO al grupului Marty.

Fondat în anul 2004, grupul City Grill operează în prezent restaurante și cafenele sub brandurile Pescăruș, Hanul Berarilor, Buongiorno Italian, City Grill, Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc și La Boheme, primul hotel din portofoliu.

De cealaltă parte, Marty Restaurants este un brand cu o tradiție de peste două decenii în domeniul ospitalității. Grupul deține 6 restaurante în Cluj-Napoca. Din grup mai fac parte și centre de delivery, dar și o franciză Marty deschisă în Oradea.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *