Pastele de vineri seara. Salată de paste colorate cu pui și frunze de valeriană

pastele de vieri seara, salata paste Sursa foto: Cocina Verano

Pentru pastele de vineri seara, pentru că e cald și ne orientăm spre mâncarea rece, am ales o salată de paste.

Ingrediente pentru 4 persoane:

400 de grame de paste scurte, din cele colorate, ideal realizate cu colorant natural provenit din legume (verifică pe pachet)

400 grame de piept de pui, tăiat subțire pentru a se găti repede

Brânză proaspătă de capră sau telemea sau feta sau ce brânză preferați

400 de grame de roșii cherry de diverse culori

4 mâini de valeriană proaspătă

Ulei de măsline extra virgin, usturoi (2 căței sau 2-3 fire de usturoi verde)

Sare, piper.

Indicații:

Fierbem pastele în apă cu o linguriță de sare, conform indicațiilor de pe pachet. Le scoatem din apă, le stropim cu ulei de măsline și le lăsăm la răcit.

Tăiem pieptul de pui în felii subțiri și îl frigem pe grătar sau în tigaie cu puțin ulei. Îl întoarcem de pe o parte pe alta ca să nu se usuce.

Tăiem roșiile în jumătăți, puiul în bucăți, la fel și brânza. Sau o sfărâmăm. Și montăm salata în 4 castroane.

Punem pastele, deasupra roșiile, intercalate cu frunze de valeriană, puțină sare și piper. Așezăm feliile de pui și presărăm brânza.

Preparăm un amestec de 4-6 linguri de ulei de măsline cu sare, piper și usturoi tocat mărunt sau trecut prin presă. Picurăm acest dresing peste salate si, în timp record, avem o cină de paste reci pentru vineri seara .

Poftă bună!

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *