Sursa Foto: Pexels.com
Recuperarea dintr-o tulburare de comportament alimentar este cu adevărat dificilă, deoarece implică ignorarea unei voci interioare, care conviețuiește cu tine. Este greu și obositor. Tulburările de comportament alimentar sunt de fapt boli mintale care consumă toată energia celui care le are. Există doar mâncare, exerciții fizice, calorii, compensare și vinovăție. Dacă la aceasta adăugăm și faptul că trăim într-o societate obsedată de slăbit, care premiază și aplaudă fiecare comportament legat de mâncare sănătoasă și corp supluu, sarcina devine aproape imposibilă.
Cauzele reale ale tulburărilor de comportament alimentar
Tulburările de comportament alimentar (TCA) au un rol, oricât de aberant ar părea acest lucru. Cum poate ceva atât de nociv să fie util? Prin legătura cu mâncarea, se supraviețuiește, este o modalitate de a aborda situații dificile sau traume, dar mâncarea în sine nu este problema, este doar mijlocul. Mâncarea este capcana. Oferă speranța falsă că totul este ușor de controlat. Realitatea este că întotdeauna scapă de sub control.
Cum începe această problemă
Totul începe pe nesimțite, eliminând anumite alimente cu proprietăți nutriționale, dar care nu sunt prea interesante, făcând prea mult sport sau renunțând la fast food atunci când ieși cu prietenii. Acest lucru generează admirație în jur, societatea aplaudă această voință de fier și dă imbold persoana care o face să continue. Ea ajunge să atingă o anumită superioritate morală și forță asupra celorlalți muritori care cad în plăcerile mâncării.
Treptat, roata restricției se învârte cu câțiva centimetri mai mult, îi este foame, dar rezistă. Prietenii, familia, o laudă că a pierdut în greutate, acum arată mai bine și, mai ales, ce voință admirabilă!: „Este capabilă să nu mănânce nici măcar un cartof prăjit”. Acest lucru întărește comportamentele restrictive și adâncește capcana tulburărilor de comportament alimentar. Acum există o identitate în acea persoană pe care nu trebuie să o dezamăgească; dacă decide să mănânce cartofi prăjiți sau orice aliment la care a renunțat anterior, o percepe ca un semn de slăbiciune.
Psihoterapeuta Mayra Hornbacher, consultată de El Pais, definește bulimia și anorexia „ca un colac de salvare”
O persoană care trece printr-o tulburare de comportament alimentar trăiește continuu cu o voce, asemănătoare unui Jiminy Cricket malefic, care îi spune că poate mânca mereu mai puțin, că ar trebui să facă mai mult exercițiu și că, dacă ia cina astăzi, cel mai bine este să postească mâine. Recuperarea dintr-un TCA este o provocare continuă la o voce care a devenit o identitate în persoana care suferă.
Persoanele care trec printr-un TCA își pierd practic esența, deoarece TCA ocupă prea mult spațiu. Consuma atât de multă energie, încât nu mai rămâne loc pentru altceva.
Reacția celor din jur
Între timp, societatea validează și aplaudă slăbiciunea, indiferent cum se ajunge acolo, nu contează dacă ai pierdut în greutate din cauza unei depresii, a unei despărțiri sau a unui TCA. Și cât de bine arăți acum!
Suntem obișnuiți să evaluăm corpul celorlalți după aspectul lor și să comentăm ca și cum am vorbi despre inflație sau despre alegerile europene, fără a ține cont de daunele pe care le putem provoca.
Ce trebuie și ce nu trebuie făcut în relația cu o persoană cu TCA
Când o persoană trece printr-un TCA, nu are nevoie să i se spună să mănânce, că în Africa sunt copii care mor de foame și ea alege să nu mănânce. Dacă a încetat să mănânce, este ca o consecință a durerii pe care o suferă, nu ca ceva aleatoriu și rezultat al unui moft.
Nu are nevoie să i se spună că este foarte tristă, că înainte avea energie și era mereu veselă, iar acum este un izvor de tristețe. Majoritatea tulburărilor de comportament alimentar sunt însoțite de depresie sau de alte tulburări mentale, ca și comorbidități. Prin urmare, este de înțeles că bucuria a dispărut din viața sa.
O persoană care pariază pe ea însăși și decide să se vindece de TCA, nu vrea să audă întrebarea ”ce ai mâncat astăzi?”, deoarece ceea ce aude ea este că se va îngrășa pentru că a mâncat. Trebuie să știm că ea este continuu în relație cu acea voce internă care îi cere să mănânce din ce în ce mai puțin.
De asemenea, nu are nevoie de polițiști care să observe fiecare mușcătură pe care o ia sau nu o ia, este clar că are nevoie de supraveghere, dar așa singurul lucru care se va întâmpla este că se va ascunde și se va enerva. Are nevoie de o rețea de sprijin și să știe că întotdeauna există o mână care este acolo pentru a o ridica.
Societatea ar trebui să facă mai mult
Tulburările de comportament alimentar reprezintă o închisoare pentru cel care suferă, iar o societate obsedată de tema slăbitului acționează ca o gardian.
Tulburările de comportament alimentar sunt extrem de complexe și, ca societate, avem responsabilitatea de a proteja și preveni ca acestea să nu continue să crească atât de mult în rândul populației celei mai vulnerabile, care sunt copiii și adolescenții. Este crucial să promovăm o cultură a înțelegerii, sprijinului și acceptării, în loc să judecăm și să aplaudăm standardele de frumusețe false.
