Criză de apă în multe insule grecești înainte de vârful sezonului turistic

apa, grecia, sezon turistic, criza Sursa foto: Pexels/Skitterphoto

Cel mai mare rezervor de apă dulce din insula grecească Naxos s-a evaporat. Mai la sud, în insula Karpathos, autoritățile au impus restricții privind umplerea piscinelor, iar în insula nordică Thassos, oficialii caută o instalație de desalinizare pentru a transforma apa mării în apă potabilă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cea mai mare parte a Greciei a înregistrat puține precipitații în ultimele luni. Acum, insulele grecești se pregătesc să primească un număr record de turiști în sezonul estival, iar presiunile asupra aprovizionării cu apă nu au fost niciodată atât de mari, susțin oficialii, fermierii și oamenii de știință.

„A fost un deficit mare de precipitații în întreaga Mediterană și, în special în Naxos, rezervoarele noastre de suprafață sunt goale”, spune primarul insulei, Dimitris Lianos.

Milioane de turiști vizitează Grecia în fiecare an pentru a se bucura de vestigiile istorice, plajele imaculate și apele turcoaz. Însă impactul schimbărilor climatice, inclusiv temperaturile mari, precipitațiile slabe și incendiile de vegetație, amenință viitorul celui mai important motor al economiei grecești.

Anul acesta pare a fi unul deosebit de problematic. După cea mai caldă iarnă din istorie, incendiile de vegetație au început mai devreme decât de obicei, unele în zonele unde în mod normal era zăpadă. Cel puțin șase turiști, inclusiv prezentatorul britanic de televiziune Michael Mosley, au decedat luna trecută din cauza unor valuri de căldură.

Experții în climă se tem că ce este mai greu abia acum urmează. Andrea Toreti, coordonator la Serviciul Copernicus al Uniunii Europene privind schimbările climatice, spune că odată ce efectele secetei vor deveni vizibile, este prea târziu să fie luate măsuri. „Trebuie să evităm să gândim în mod de urgență, în loc să ne uităm la prevenire și pregătire”, a spus Toreti.

Lipsa apei este deosebit de gravă în Naxos, o insulă muntoasă cu 20.000 de locuitori și unde zeci de mii de turiști se îngrămădesc pe țărmurile sale în fiecare vară. Cele două rezervoare de apă ale insulei conțin în prezent 220.000 de metri cubi de apă care poate fi utilizată, o treime față de nivelul de anul trecut și echivalentul a doar câteva piscine olimpice.

Autoritățile au obținut trei unități portabile de desalinizare, care vor trata apa de mare pentru a o face sigură pentru băut, și care, potrivit primarului, ar trebui să acopere deficitul de apă al locuințelor, hotelurilor și piscinelor.

Însă, fermierii nu vor primi nimic din apa desalinizată și trebuie să se bazeze pe puțurile de irigații care au fost contaminate cu apă de mare. Fermierii spun că acest fenomen de contaminare se întâmplă când puțurile sunt atât de goale încât apa de mare se strecoară înăuntru.

Stelios Vathrakokoilis cultivă faimoșii cartofi de Naxos, care sunt apreciați în Grecia și care sunt protejați conform normelor UE. În acest an, producția de cartofi a lui Stelios Vathrakokoilis se va reduce la mai puțin de jumătate din cauza infiltrației apei de mare în sistemul de irigație.

Țările din întreaga Mediterană, inclusiv Spania și Italia, caută soluții prin care să își extindă rezervele de apă prin utilizarea desalinizării, însă furnizorii susțin că numărul acestor unități este unul redus în timpul acestei veri din cauza cererii explozive.

De exemplu, producătorul grec Sychem nu a putut acoperi în totalitate cererile venite de la clienți în această vară din cauza lipsei de componente cheie și a unor intervale de timp mai mari pentru asamblare, spune directorul general Alexandros Yfantis. Potrivit acestuia, noi unități ar urma să fie disponibile abia după luna septembrie.

„Având în vedere că există probleme peste tot, toate echipamentele temporare au fost deja închiriate”, a spus Yfantis.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *