Din bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 de miliarde de euro, mai mult de un sfert este alocat pentru politica agricolă comună / Fonduri de 2,4 miliarde de euro pentru mediu

Din bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 de miliarde de euro, mai mult de un sfert este alocat pentru politica agricolă comună / Fonduri de 2,4 miliarde de euro pentru mediu
Sursa foto: Bartolomiej Pietrzyk | Dreamstime.com

Peste un sfert din bugetul Uniunii Europene (UE) pentru 2025, în valoare de aproape 200 de miliarde de euro, este alocat pentru politica agricolă comună, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Mai precis, 53,8 miliarde de euro din bugetul de 199,7 miliarde de euro pentru 2025 sunt alocate pentru politica agricolă comună. Totodată, fonduri de 900 de milioane de euro au fost alocate pentru Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, precum și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului.

Proiectul de buget 2025 direcţionează fondurile către domeniile în care pot aduce cea mai mare schimbare, în funcţie de nevoile statelor membre ale UE şi ale partenerilor din întreaga lume, pentru a face Europa mai rezilientă şi mai pregătită pentru viitor, în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor din UE, se arată în documentul CE, potrivit Agerpres.

Sume alocate pentru diferite priorități ale UE:

– 49,2 miliarde de euro pentru dezvoltare regională și coeziune
– 16,3 miliarde de euro pentru sprijinirea partenerilor și a intereselor UE pe scena mondială
– 13,5 miliarde de euro pentru cercetare și inovare
– 11,8 miliarde de euro pentru reziliență și valori
– 4,6 miliarde de euro pentru investiții strategice europene
– 4,3 miliarde de euro sub formă de granturi în cadrul Mecanismului pentru Ucraina, completate cu 10,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi
– 2,7 miliarde de euro pentru protejarea frontierelor UE
– 2,4 miliarde de euro pentru mediu și politici climatice
– 1,8 miliarde de euro pentru abordarea provocărilor în materie de apărare

- articolul continuă mai jos -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă