Ce pești mâncau marinarii din „Odiseea”? Meniul sicilian de acum 3.000 de ani, de la sardine la doradă și ton (P)

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Ce puneau în farfurie marinarii lui Ulise când rămâneau fără provizii în mijlocul Mediteranei? În cântul XII al „Odiseei”, Homer povestește cum echipajul a rămas blocat pe insula Trinacia, identificată adesea cu Sicilia. După ce li s-a terminat mâncarea, oamenii au început să pescuiască folosind cârlige și să vâneze păsări. Poetul nu precizează speciile capturate, dar apele Siciliei sunt și astăzi populate de sardine, hamsii, dorade, chefali, bibani de mare, ton și pește-spadă. Dacă acceptăm ipoteza că Trinacia era Sicilia, putem reconstitui un posibil meniu al marinarilor de acum aproape 3.000 de ani. Iar rezultatul seamănă surprinzător de mult cu bucătăria mediteraneeană actuală.

Marinarii lui Ulise au rămas fără mâncare pe o insulă plină de pești

În cântul XII al „Odiseei”, Ulise și oamenii săi ajung pe Trinacia, insula unde pășteau vitele sacre ale zeului Soarelui, Helios. Eroul fusese avertizat să nu atingă animalele, dar echipajul avea nevoie de odihnă și provizii. Problemele încep atunci când vânturile nefavorabile îi împiedică să plece. Zilele trec, hrana adusă pe corabie se împuținează, iar marinarii sunt nevoiți să caute alte surse de hrană.

Vrei să descoperi cum supraviețuiau marinarii lui Ulise și ce mâncau în timpul călătoriilor? Cumpără și tu „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera! Epopeea lui Homer ascunde, printre aventurile cu zei și monștri, detalii fascinante despre hrană, ospitalitate și viața de zi cu zi în lumea antică.

Homer precizează că, după terminarea proviziilor, oamenii lui Ulise pescuiau cu cârlige și prindeau păsări. Este unul dintre puținele episoade din epopee în care pescuitul apare explicit ca mijloc de supraviețuire.

Dar ce pești puteau captura?

Trinacia este asociată frecvent cu Sicilia, deși identificarea nu este sigură. Dacă acceptăm această ipoteză, echipajul se afla într-o regiune cu o biodiversitate marină remarcabilă, la întâlnirea unor importante zone ale Mediteranei.

În jurul Siciliei trăiesc numeroase specii comestibile, dintre care unele au făcut parte din alimentația populațiilor mediteraneene încă din Antichitate.

Vrei să descoperi cum supraviețuiau marinarii lui Ulise și ce mâncau în timpul călătoriilor? Cumpără și tu „Odiseea”, primul volum al colecției „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera! Epopeea lui Homer ascunde, printre aventurile cu zei și monștri, detalii fascinante despre hrană, ospitalitate și viața de zi cu zi în lumea antică.

Sardine, hamsii și chefali. Ce ar fi putut prinde cu cârligele?

Printre peștii caracteristici apelor siciliene se numără sardina mediteraneeană (Sardina pilchardus) și hamsia europeană (Engraulis encrasicolus). Ambele specii formează bancuri și sunt importante pentru gastronomia insulei. Astăzi, sardinele sunt pregătite în Sicilia la grătar, prăjite sau umplute, iar hamsiile sunt consumate proaspete ori conservate în sare. Preparatul sicilian pasta con le sarde, cu sardine, fenicul sălbatic și alte ingrediente, este un exemplu celebru al bucătăriei locale.

Cumpără „Odiseea” de la Editura Litera și descoperă episodul în care foamea îi obligă pe marinari să pescuiască pentru a supraviețui! Volumul din colecția „Cărți Fundamentale” oferă o perspectivă surprinzătoare asupra aventurilor maritime, în care procurarea hranei putea deveni la fel de importantă ca evitarea monștrilor.

Totuși, ar fi greșit să ne imaginăm că marinarii lui Ulise pescuiau neapărat sardine și hamsii cu uneltele descrise de Homer. Aceste specii mici sunt capturate mai eficient cu plase, iar textul epopeii menționează cârlige. Pentru pescuitul cu cârlige, alte specii costiere ar fi fost candidați mai plauzibili.

Chefalul (Mugil cephalus), întâlnit în apele de coastă și în lagune, este un exemplu. În funcție de locul unde se afla corabia, marinarii ar fi putut întâlni și diferite specii de sparide, familia din care face parte dorada.

Dorada (Sparus aurata) este unul dintre peștii apreciați și astăzi în bucătăria mediteraneeană. Are carne albă, delicată, și poate fi pregătită simplu, la foc, cu puțină sare și ierburi aromatice.

Un asemenea preparat ar fi fost posibil și în Antichitate, deși Homer nu descrie vreo rețetă de doradă pregătită de echipaj.

Biban de mare, murene și pești de stâncă. Un meniu posibil în apropierea țărmului

Sicilia are atât plaje și golfuri nisipoase, cât și numeroase sectoare de coastă stâncoasă. Această diversitate oferă habitate pentru pești foarte diferiți.

Vrei să afli ce s-a întâmplat după ce marinarii au rămas fără hrană? Cumpără și tu „Odiseea”, disponibilă în colecția „Cărți Fundamentale” de la Editura Litera! Povestea insulei Trinacia arată cum o problemă aparent banală, lipsa proviziilor, se transformă într-una dintre cele mai mari tragedii ale călătoriei.

Bibanul de mare european (Dicentrarchus labrax), cunoscut și sub numele de lavrac, poate fi întâlnit în apele de coastă. Este apreciat pentru carnea sa albă și poate fi preparat întreg, la grătar sau la cuptor.

În apropierea stâncilor trăiesc și murenele mediteraneene (Muraena helena), pești cu corp alungit, aspect de șarpe și dinți puternici. Murena era cunoscută și consumată în lumea mediteraneeană antică, deși capturarea și manipularea ei necesitau atenție.

Tot în zonele stâncoase poate fi întâlnit meroul brun (Epinephelus marginatus), un pește de talie mare, apreciat gastronomic.

Dacă marinarii lui Ulise pescuiau în apropierea unui țărm stâncos, asemenea specii ar fi putut exista în zona lor de pescuit. Din punct de vedere culinar, cea mai simplă metodă de preparare ar fi fost frigerea peștelui deasupra jarului. O asemenea tehnică nu necesita vase complicate și putea fi folosită într-o tabără improvizată.

Într-o reinterpretare gastronomică modernă, un pește întreg fript pe jar, cu sare, ulei de măsline și plante aromatice mediteraneene, ar putea evoca o masă de pe țărmurile Siciliei. Ingredientele suplimentare țin însă de reconstituirea culinară, nu de o rețetă transmisă de Homer.

Tonul și peștele-spadă, vedetele apelor siciliene

Dacă am transforma călătoria lui Ulise într-un traseu gastronomic prin Sicilia, două dintre cele mai spectaculoase capturi ar fi tonul roșu (Thunnus thynnus) și peștele-spadă (Xiphias gladius).

Tonul roșu este un pește migrator de mari dimensiuni, prezent în Mediterană. Sicilia are o tradiție îndelungată a pescuitului de ton, iar carnea acestuia este folosită în numeroase preparate regionale. Poate fi friptă rapid pe grătar, servită cu ulei de măsline sau conservată.

Peștele-spadă este asociat în special cu apele Strâmtorii Messina, dintre Sicilia și Calabria. În gastronomia siciliană, acesta se pregătește la grătar, cu lămâie și ierburi aromatice, sau sub formă de rulouri umplute, cunoscute drept involtini di pesce spada.

Ambele specii sunt documentate în pescuitul din regiune. Totuși, ar fi o exagerare să afirmăm că marinarii lui Ulise au capturat asemenea exemplare. Homer vorbește despre pescuitul cu cârlige, fără să ofere detalii despre dimensiunea capturilor sau despre echipamentul disponibil.

De la doradă pe jar la sardine fripte. Cum putea arăta meniul marinarilor din „Odiseea”

Dacă am reconstitui gastronomic aventura de pe Trinacia, presupunând că insula era Sicilia, am putea imagina o masă alcătuită din pești locali pregătiți prin metode simple.

O doradă întreagă friptă pe jar ar fi o alegere potrivită pentru a evoca bucătăria de coastă. Carnea albă ar putea fi asezonată cu sare și plante aromatice. Un biban de mare ar putea fi pregătit asemănător, iar sardinele ar putea fi fripte întregi, dacă ar fi capturate în cantitate suficientă.

Pentru o versiune contemporană, am adăuga ulei de măsline extravirgin, lămâie și oregano. Acestea sunt ingrediente familiare gastronomiei mediteraneene actuale, dar combinația nu trebuie prezentată drept o rețetă consemnată în „Odiseea”.

De altfel, bucătăria siciliană de astăzi este rezultatul a numeroase influențe istorice. Preparatele moderne cu paste, roșii sau alte ingrediente introduse în regiune mult după epoca homerică nu pot fi atribuite marinarilor greci din epopee.

Cel mai interesant lucru este că Homer ne lasă să reconstruim doar parțial meniul echipajului. Știm că oamenii au pescuit cu cârlige și au vânat păsări. Știm că, după terminarea cerealelor și a vinului, foamea i-a împins să încalce interdicția privind vitele sacre. Nu știm însă dacă au mâncat doradă, chefal, sardine sau biban de mare.

Dacă Trinacia era într-adevăr Sicilia, toate aceste specii ne ajută să ne imaginăm bogăția apelor din jurul insulei. Adevărata ironie gastronomică a poveștii rămâne alta: marinarii se aflau într-o regiune celebră astăzi pentru peștele său, însă au sfârșit prin a sacrifica animalele pe care le aveau interzise. Au schimbat un posibil ospăț pescăresc pe o friptură care, în lumea lui Homer, i-a costat viața.