Cum recunoști o ciupercă otrăvitoare? / Florin Bustan: „Nu există niciun semn vizibil universal” / De ce testele cu ceapă sau lingurița de argint sunt false

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Nu există o culoare, un miros sau o schimbare de aspect care să arate cu certitudine că o ciupercă este otrăvitoare. Iar testele populare transmise din generație în generație, precum fierberea împreună cu o ceapă sau introducerea unei lingurițe de argint în vas, nu pot confirma dacă ciupercile sunt sigure pentru consum, explică Florin Bustan, pasionat de ciuperci și autodidact.

„Nu există niciun semn vizibil universal” care să indice toxicitatea, spune acesta. Unele ciuperci comestibile au un miros plăcut, iar unele toxice pot avea mirosuri neplăcute, dar există suficiente excepții încât mirosul să nu poată fi folosit drept criteriu de siguranță.

Printre cele mai persistente mituri se numără ideea că o ceapă introdusă în vasul în care fierb ciupercile își schimbă culoarea dacă acestea sunt otrăvitoare. Același lucru se spune despre lingurițele sau obiectele din argint. „Toate astea sunt false. Cu lingurița, că se înnegrește, sau cu ceapa. N-au nicio legătură”, spune Bustan.

Potrivit acestuia, asemenea metode nu pot înlocui identificarea propriu-zisă a speciei.

Unele specii comestibile au „sosii” toxice

O altă problemă este asemănarea dintre specii. Nu fiecare ciupercă comestibilă are obligatoriu o variantă toxică aproape identică, însă există suficient de multe asemănări pentru ca un culegător fără experiență să greșească ușor. Mai mult, percepția diferă de la o persoană la alta. O asemănare care unui cunoscător i se pare foarte redusă poate fi suficientă pentru ca altcineva să confunde două specii.

Bustan dă exemplul Amanita caesarea, cunoscută drept crăiță, și Amanita muscaria. Culoarea pălăriei poate varia, ceea ce înseamnă că identificarea nu trebuie făcută doar după aceasta. Diferențele trebuie căutate și la lamele, picior și alte elemente anatomice.

Numele folosite în sate sau în diferite regiuni nu sunt întotdeauna aceleași. Aceeași denumire populară poate ajunge să fie folosită pentru ciuperci diferite. Din acest motiv, Bustan consideră că persoanele care vor să învețe serios despre ciuperci ar trebui să se familiarizeze și cu denumirile științifice.

La expozițiile sale, spune el, întâlnește frecvent vizitatori care solicită numai denumirea populară, deși numeroase specii din România nici măcar nu au un astfel de nume consacrat.

Forma și culoarea se pot modifica

Nici măcar exemplarele aceleiași specii nu arată întotdeauna identic. Umiditatea, lumina, precipitațiile, solul și arborii din apropiere pot influența aspectul. Pălăria poate deveni mai deschisă sau mai închisă, iar piciorul poate fi mai gros sau mai subțire.

La unele specii trebuie analizate inclusiv secțiunea ciupercii, schimbările de culoare, aspectul piciorului, habitatul și mirosul. Identificarea corectă presupune punerea laolaltă a mai multor caracteristici, nu căutarea unui singur „semn magic”.

Iar regula pe care Bustan o consideră cea mai importantă este foarte simplă. „Dacă nu ești sută la sută sigur? Nu o mănânci. Și eu, cu experiența, pot să am câteodată dubii”, spune el.