Potoc, comuna Sasca Montană, județul Caraș-Severin, este cel mai apropiat sat de Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Aici este locul în care Arpad Szabo își primește oaspeții la masă, într-un foișor din lemn pregătit pentru grupuri de cel mult 15 persoane. Atmosfera gospodăriei și mesele așezate la adăpostul foișorului dau locului un aer simplu și primitor.
Bucătăria pornește de la preparate tradiționale făcute la grătar sau la ceaun: supe și ciorbe, gulaș, carne la grătar și salate. Masa se pregătește la comandă, astfel că rezervarea se face cu cel puțin trei ore înainte, iar pentru gulaș gazda cere minimum șase ore.
Povestea începe în 2025, când Arpad Szabo a decis să deschidă Punctul Gastronomic Local.
„Totul este din lemn, butuci rotunzi, grătarul Banatului din cărămidă cu bolte și vreau să promovez mâncarea din Banat. Șnițele, gulaș, partea sârbească, mici… Am încercat să fac un meniu. Pot să spun că am trei școli de bucătari, nu una. Am terminat o școală de bucătari în 1997. În armată am mai făcut o școală de bucătari. Am participat și la concursuri, cu premii. Apoi am mai făcut o școală de bucătari, chiar dacă e cam mult decât aveam eu nevoie. Am mai făcut trei ani de zile, am promovat și e ok”, a declarat Arpad Szabo.

Bucătarul Arpad Szabo FOTO arhivă personală
Arpad este timișorean, a stat 15 ani în Germania și a zis că e timpul să revină acasă, în România. A făcut câteva vizite la Potoc, i-a plăcut zona și a decis că aici își vede viitorul. Și-a făcut documentația pentru Punctul Gastronomic Local, apoi a deschis și locuri de cazare și a amenajat un glamping.
„Cheile Carașului e zonă protejată, e foarte frumos pentru drumeții. Este Lacul Dracului, Ochiul Beiului, sunt cascade, tunele, e o zonă foarte frumoasă. M-am gândit la turiști. Am două locuri de cazare rustice, două cabane cu pat matrimonial și glampinguri cu corturi, cu cinci paturi. Sunt din acele corturi mari. Am lucrat în probă cu unul de 14 locuri, dar din cauza vântului puternic din zonă nu sunt potrivite. Am renunțat la cel mare și am pus unul mic și urmează încă trei mici”, a povestit Arpad Szabo.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fg-1024x683.jpg)
PGL de la Potoc FOTO Arpad Szabo
„Din păcate, oamenii din jurul nostru nu prea mai pun nimic în grădină. Tot așa, nu pot lua brânză nici de la ciobanii din zonă, pentru că nu au acte. Marea problemă este de unde să cumperi, dar nu ai acte, nu se înregistrează, nu pot să iau pe firmă. Noi am pus roșii, castraveți, mazăre, ceapă verde, ce am putut. Soția mea are certificat de producător local. Pot să spun că în primul an am făcut teste. Anul acesta am pus opt soiuri de roșii, să vedem care merge mai bine. E ok, funcționează. Animale nu avem, pentru că nu avem spațiu”, a mai spus bucătarul.
Cabana din lemn a fost creată din dorința de a păstra farmecul autentic al unei construcții tradiționale, dar cu confortul necesar unei escapade moderne.
„Turiști sunt. Cei mai mulți sunt străini. 90 la sută. Vin din America, Australia, Spania, Italia, Germania, Austria, Polonia și Cehia. Australienii au fost cei mai mulți. Ei scriu pe AI, caută informații. Aici găsesc ceva unic, totul e lemn, rustic. Ei caută zonele astea care sunt încă virgine. Fug de oraș, vor liniștea din pădure”, a completat Arpad Szabo.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fl-1024x683.jpg)
PGL de la Potoc FOTO Arpad Szabo
Când vine vorba de mâncare, bucătarul spune că turiștii vor avea parte de gulaș, ciorbe, grătare de toate felurile, carne, legume, șnițel, piure și cartofi prăjiți.
„Sarmale sau hamburger să mănânce în altă parte. Eu nu fac. Străinii caută ceva de zonă. Toți fac circuite. Se duc să vadă cum se mănâncă într-o parte, cum e în altă parte. Iar noi aici suntem multiculturali: unguri, români, sârbi, germani, iar asta se simte și în bucătărie”, a mai spus Arpad.
/https%3A%2F%2Fwww.g4food.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fi-1024x683.jpg)
PGL de la Potoc FOTO Arpad Szabo
Titlul de Capitală Gastronomică Europeană, care va fi deținut de regiunea Banat în 2028, este așteptat cu interes și mari speranțe. Toți vor să vină turiștii.
„Țin minte că și cu Timișoara, când a fost Capitală Culturală Europeană, a fost OK. Cum am locuit în Germania, toată lumea din Bavaria zicea de Timișoara că e wow. Timișoara și Sibiu le plăceau. Vrem să vină turiști aici în 2028. E primul an la mine, e un an de teste și pot spune că e greu. E vorba de drumuri lipsă, avem probleme care trebuie rezolvate. Am investit aici 15 ani de muncă în Germania, am descoperit fonduri europene, GAL-urile, dar nu e ușor”, a mai declarat Arpad Szabo.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți