Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu, a declarat joi că instituția nu susține vaccinarea în masă a efectivelor de ovine la nivel național, avertizând că o astfel de măsură ar afecta exporturile de carne, lapte și produse lactate ale României.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, în contextul protestului organizat de crescătorii de ovine în București.
„ANSVSA nu susţine vaccinarea în masă, la nivel naţional, a efectivelor de ovină, pentru că dacă mergem să vaccinăm în masă la nivel naţional, nu facem decât să blocăm Europa pe carne, lapte şi produse lactate. Reuşim împreună, în 2026, în primele cinci luni ale anului, să aducem în România 500 de milioane de euro din exportul de ovine. Vorbim aici de 350 de milioane export de ovine vii şi diferenţa de carcase”, a spus Bociu, potrivit Agerpres.
În opinia șefului ANSVSA, decizia Comisiei Europene de a interzice exporturile de ovine și caprine către țările terțe este una „disproporționată”, în condițiile în care România redevenise unul dintre cei mai importanți exportatori din Europa.
„Revenim numărul 1 în Europa, revenim pe podium, devenim cei mai buni şi primim o decizie, îi spun eu, disproporţionată din partea Comisiei Europene de a nu mai exporta către ţările terţe. Sunt convins că prin unitate vom reuşi să depăşim această perioadă”, a adăugat el.
În urmă cu trei zile, ANSVSA a transmis că nu s-a decis vaccinarea în masă a oilor pe teritoriul României, iar deciziile finale vor fi luate exclusiv pe baze științifice și cu aprobarea Comisiei Europene.
„ANSVSA doreşte să combată dezinformările din spaţiul public şi precizează oficial că nu s-a decis vaccinarea în masă a oilor pe teritoriul României. În contextul gestionării evoluţiei Pestei Micilor Rumegătoare (PMR), ANSVSA subliniază că abordarea actuală este una bazată pe regionalizare tehnică şi vaccinare strict ţintită, în deplin acord cu standardele Comisiei Europene şi cu protejarea intereselor economice ale fermierilor”, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis AGERPRES pe 27 iulie.
Crescătorii de oi au protestat joi în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), unde au cerut demiterea președintelui instituției, Alexandru Bociu.
În timpul manifestației s-au înregistrat incidente, iar jandarmii au folosit pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă după ce o parte dintre protestatari au încercat să intre în sediul ANSVSA pentru a discuta cu Alexandru Bociu.
Ulterior, crescătorii de oi au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde, potrivit programului anunțat de organizatori, protestul urma să continue până la ora 19:00.
Oierii solicită deblocarea exportului de ovine și compensarea integrală a pierderilor economice, vaccinarea împotriva antraxului pe cheltuiala statului, tragerea la răspundere și eliberarea din funcție a persoanelor considerate responsabile pentru gestionarea defectuoasă a crizei și blocarea exporturilor.
Protestul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Corbu Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine Voiniceni, cu sprijinul Federației Romovis.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți