Sursa G4Media: Percheziții la Crama Mitroi și la domiciliul lui Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța

Sursa G4Media: Percheziții la Crama Mitroi și la domiciliul lui Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța
Foto: Info Sud Est

Procurorii Parchetului General au efectuat joi dimineață 11 percheziții domiciliare în județul Constanța, inclusiv la Crama Mitroi și la domiciliul lui Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Secției de urmărire penală.

Potrivit surselor G4Media, descinderile au loc în continuarea anchetei în care sunt cercetați procurorii constănțeni Teodor Niță și Gigi Ștefan, aflați în arest preventiv.

Conform unui comunicat al Parchetului General, perchezițiile sunt desfășurate la domiciliile a trei persoane fizice și la sediile a zece persoane juridice, în continuarea măsurilor dispuse în perioada 13–15 mai 2026, într-un dosar penal și într-o altă cauză instrumentată de aceeași secție.

„Perchezițiile domiciliare sunt efectuate în vederea administrării probatoriului necesar pentru stabilirea situației de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale care se impun”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Florin Mitroi nu a transmis un punct de vedere până la momentul publicării informațiilor, deși a fost solicitat de G4Media.

Surse din administrația locală au declarat că perchezițiile nu au legătură cu activitatea lui Florin Mitroi în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, ci cu firmele în care acesta este asociat.

- articolul continuă mai jos -

La rândul său, Consiliul Județean Constanța a confirmat că perchezițiile au avut loc atât la domiciliul lui Florin Mitroi, unde funcționează și sediul uneia dintre societățile sale, cât și la firmele vizate. Instituția a precizat că ancheta nu privește Consiliul Județean și nici activitatea lui Florin Mitroi în funcția de președinte al administrației județene.

Potrivit comunicării CJ Constanța, în urma perchezițiilor nu au fost ridicate sume de bani sau documente considerate semnificative, iar sediul Consiliului Județean nu a fost vizat de descinderi.

Totodată, publicația Info Sud-Est notează că Florin Mitroi îi leagă o relație de prietenie veche de procurorii Teodor Niță și Gigi Ștefan, încă din perioada în care actualul șef al CJ Constanța era angajat la societatea Murfatlar, iar Gigi Ștefan activa ca jandarm, înainte de a deveni magistrat.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă administrarea probelor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei. Articol în curs de actualizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă