Protestatarii din Hong Kong au reușit să se reunească și să cineze împreună de Crăciun, meniurile fiind oferite gratis de patronul unui restaurant, dar și de sponsori și locuitori care susțin mișcările de stradă împotriva a Beijingului, acuzat că urmărește să impună sistemul autoritarist în orașul care a funcționat zeci de ani ca o adevărată oază de democrație, îndreptățind până acum formula ”o țară, două sisteme”.
Mâncarea pregătită într-un mic restaurant numit Kwong Wing Catering, una dintre numeroasele afaceri care fac parte din așa-numita „economie galbenă” din Hong Kong, care oferă sprijin financiar pentru demonstrațiile pro-democrație, a fost pusă în caserole și împărțită sutelor de protestatari adunați sub lumina neoanelor stradale, potrivit unui reportaj publicat de REUTERS.
”Manifestanții sunt mai uniți în acest Crăciun, decât în anii precedenți”, a declarat Glory, proprietarul Kwong Wing Catering, în vârstă de 31 de ani, în timp ce împărțea porțiile de pui prăjit, cu tăieței și alte sortimente de paste.
Patronul restaurantului a fost ajutat de sponsori, dar și de alți locuitori care au contribuit cu meniuri gătite în bucătăria lor. Jeanette, o studentă de 22 de ani, și prietena ei Yoyo au adus o budincă și ceai, declarând reporterului Reuters că ”acum suntem toți ca o familie”.
Unul dintre bucătarii restaurantului, devenit un fel de erou popular după ce a gătit și în lunile trecute pentru adolescenții și studenții participanți la proteste, a fost arestat de poliția chineză chiar la începutul acestei săptămâni. El urma să gătească și de Crăciun pentru protestatari.
Unul dintre protestatari, Ivan, a declarat că a așteptat o oră și jumătate în stradă până a reușit să primească porția de mâncare oferită de restaurant, dar a spus că este foarte mulțumit că cineva s-a gândit să ofere hrană demonstranților, mai ales că în ziua precedentă poliția le servise porții de gaze lacrimogene.
sursa cover foto pexels.com/