Zaharuri rare, îndulcitori hipocalorici cu beneficii ascunse/ Ce efecte ar putea avea asupra apetitului și metabolismului

Cercetători din Japonia analizează ce ar putea oferi zaharurile rare, precum D-alluloza, dincolo de simpla îndulcire, scrie revista Nature.

Obezitatea este un factor major de risc pentru afecțiuni cronice precum diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare. Cu toate acestea, epidemia globală de obezitate nu dă semne de încetinire: datele raportate de Organizația Mondială a Sănătății în 2025 arată că aproape jumătate dintre adulții din lume sunt supraponderali sau obezi, comparativ cu unul din patru în urmă cu trei decenii.

Una dintre cauzele principale este dezechilibrul dintre aportul de energie și consumul acesteia: multe persoane consumă mult mai multe calorii decât ard prin activitate fizică.

O mare parte din excesul de energie provine din zaharurile adăugate în alimentație, precum zaharoza, cunoscută drept zahăr de masă. O moleculă de zaharoză este formată dintr-o moleculă de D-glucoză, principalul zahăr folosit de organism pentru energie, legată de o moleculă de D-fructoză, prezentă frecvent în fructe și miere.

Totuși, unele zaharuri naturale ar putea ajuta nu la agravarea, ci la combaterea problemelor de sănătate asociate consumului excesiv.

Un zahăr cu puține calorii

Oamenii de știință din Japonia studiază D-alluloza, un tip rar de zahăr care se găsește doar în cantități foarte mici în produse naturale precum smochinele, stafidele sau siropul de arțar. În industrie, D-alluloza este cunoscută ca un îndulcitor natural cu puține calorii.

„Animalele, inclusiv oamenii, sunt programate să își dorească zahăr”, explică Kazuya Akimitsu, biolog vegetal la Universitatea Kagawa. Zaharurile rare ar putea oferi o modalitate de a satisface această dorință, reducând în același timp riscul de creștere în greutate, „într-o perioadă în care doar alimentația sănătoasă și exercițiile nu mai sunt suficiente”, adaugă el.

53 de tipuri de zaharuri rare

D-alluloza este unul dintre cele 53 de tipuri de zaharuri rare, care reprezintă mai puțin de 1% din totalul zaharurilor naturale. Rolul lor evolutiv exact nu este încă pe deplin înțeles.

Structura moleculară a D-allulozei este aproape identică cu cea a D-fructozei, diferența fiind poziția unui grup hidroxil. Limba noastră o percepe ca fiind dulce, dar celulele nu o pot transforma eficient în energie. Ea intră în procesele metabolice, dar „se blochează” ulterior, deoarece enzimele nu o recunosc ca sursă de combustibil.

Ca urmare, cea mai mare parte este eliminată prin urină, iar restul trece prin sistemul digestiv, oferind foarte puține calorii organismului.

Din laborator în industrie

O echipă de la Universitatea Kagawa colaborează de peste 20 de ani cu Matsutani Chemical Industry, care produce și comercializează D-alluloza.

Datorită muncii pionierului Ken Izumori și a colegilor săi, cercetătorii au reușit să sintetizeze artificial toate zaharurile rare cunoscute, unele chiar la scară industrială, prin reacții enzimatice.

Dincolo de reducerea caloriilor

După ce D-alluloza a fost sintetizată în anii 2000, a început să atragă atenția ca alternativă naturală, hipocalorică la zaharoză. Poate fi folosită în gătit și nu are gustul neplăcut pe care îl au unele îndulcitoare artificiale.

Recent, cercetătorii au început să studieze dacă beneficiile sale depășesc simpla reducere a caloriilor. Studiile pe animale sugerează că D-alluloza ar putea influența diabetul și obezitatea prin mai multe mecanisme.

De exemplu, unele experimente au arătat că poate reduce creșterile bruște ale glicemiei după mese, un factor de risc pentru complicațiile vasculare. Acest efect ar putea apărea deoarece concurează cu alte zaharuri pentru a intra în celule, încetinind absorbția lor în sânge.

De asemenea, ar putea crește sensibilitatea la insulină și proteja celulele pancreatice responsabile de producerea acestui hormon.

Efecte asupra apetitului și metabolismului

Alte studii au indicat legături între D-alluloză și controlul apetitului sau arderea grăsimilor.

La șoareci, consumul de D-alluloză a dus la creșterea secreției de GLP-1, un hormon implicat în reglarea apetitului și senzației de foame. Ca rezultat, animalele au mâncat mai puțin și au avut niveluri mai stabile ale glicemiei.

Un alt studiu sugerează că ar putea stimula arderea grăsimilor prin creșterea consumului de energie.

Potrivit lui Akimitsu, aceste efecte ar putea apărea deoarece perturbările în metabolismul zahărului determină organismul să activeze mecanisme care reglează glicemia, apetitul și utilizarea grăsimilor.

Spre utilizarea de zi cu zi

Compania Matsutani produce D-alluloză la scară mare încă din 1991, după descoperirea unor enzime din bacteria Arthrobacter globiformis care transformă fructoza în D-alluloză.

În Japonia, produsul a fost aprobat pentru consum și este comercializat din 2010. În Statele Unite, Food and Drug Administration a aprobat-o în 2012, considerând-o „în general sigură”.

Astăzi, este distribuită în 17 țări.

Un posibil viitor pentru zaharurile rare

Akimitsu subliniază că zaharurile rare nu vor înlocui complet zaharoza, deoarece aceasta rămâne o sursă importantă de energie. Totuși, ele ar putea îmbunătăți modul în care organismul procesează carbohidrații.

O idee promițătoare este combinarea zaharozei cu D-alluloză, pentru a păstra gustul dulce, dar a reduce efectele negative asupra sănătății.

Această strategie ar putea contribui la prevenirea diabetului, obezității și altor probleme asociate.

În prezent, D-alluloza este principalul zahăr rar disponibil comercial, dar aproximativ 80 de cercetători de la Universitatea Kagawa studiază și alte tipuri, inclusiv posibile utilizări în medicină, agricultură sau chiar în construcții, unde ar putea preveni întărirea rapidă a betonului.

După cum spune Izumori, aceste zaharuri există de milioane de ani: „Asta mă face să cred că trebuie să aibă un rol benefic pentru organismele vii”.