Franţa a ridicat majoritatea restricţiilor impuse la transportul bovinelor pentru a opri răspândirea dermatozei nodulare, a anunţat vineri ministrul Agriculturii, cu o zi înainte de deschiderea Salonului Internaţional al Agriculturii (SIA), cel mai mare salon agricol din Europa, la care, pentru prima dată în istorie, văcuţele vor absenta în acest an, transmite Reuters.
Dermatoza nodulară contagioasă, răspândită în principal prin muşcături de insecte, provoacă febră şi umflături dureroase ale pielii, slăbeşte animalele şi reduce producţia de lapte. 117 de focare au fost detectate în Franţa, majoritatea în apropierea Alpilor şi în sud-vestul Franţei.
„Întrucât nu am mai avut cazuri de dermatoză nodulară din 2 ianuarie (…), ridicăm toate restricţiile, cu excepţia unei zone foarte mici din Pirineii Orientali, care are legătură cu un caz descoperit în Spania”, a declarat ministrul francez al Agriculturii, Annie Genevard, pentru postul de radio France Inter.
„Aceasta înseamnă că ne putem întoarce la viaţa normală, că putem face din nou comerţ, că putem transporta din nou aceste animale”, a spus Genevard.
Organizatorii Salonului Internaţional al Agriculturii au declarat luna trecută că, pentru prima dată în istoria evenimentului de la Paris, la ediţia din acest an nu vor fi expuse bovine, invocând îngrijorările cu privire la dermatoza nodulară.
„Fermierii au ales să fie precauţi. Îi înţeleg, îi respect”, a spus Genevard, referindu-se la decizie.
Cele 500 până la 600 de bovine prezente de obicei la SIA reprezintă o atracţie majoră la acest eveniment, care anual atrage aproximativ 600.000 de vizitatori, inclusiv copiii care vor să vadă de aproape animalele de fermă.
Modul în care guvernul de la Paris a gestionat focarele de dermatoză nodulară, care a inclus sacrificarea tuturor bovinelor în zonele contaminate, a fost criticat de unii fermieri francezi. Furia faţă de această problemă a fost printre motivele protestelor care au avut loc la la Paris luna trecută.
Franţa a fost ţara europeană cea mai afectată de dermatoza nodulară, deşi au fost raportate focare şi în Italia şi Spania.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți