68 % din exporturile Republicii Moldova merg spre Uniunea Europeană, produsele alimentare fiind unul dintre cele două sectoare importante/ România este principalul partener comercial

68 % din exporturile Republicii Moldova merg spre Uniunea Europeană, produsele alimentare fiind unul dintre cele două sectoare importante/ România este principalul partener comercial
foto: g4food.ro

În perioada ianuarie – noiembrie 2025, România a fost principalul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 29,2% din totalul exporturilor, urmată de Turcia (9,5%) și Italia (9,2%). În ansamblu, statele membre ale Uniunii Europene absorb 68,1% din exporturile moldovenești, relatează agenția Moldpres, citată de Rador.

Potrivit Biroului Național de Statistică, la polul opus se află Federația Rusă (2,9%) și Grecia (2,2%), iar restul țărilor din afara top 10 cumulează 18,4% din exporturi.

Într-un interviu oferit anterior pentru agenție, viceprim-ministrul Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, declara că exporturile moldovenești se află într-un moment de creștere și oportunități, susținute de integrarea europeană și de sprijinul statului pentru adaptabilitatea companiilor la cerințele piețelor externe.

„Exporturile moldovenești se află într-un moment de creștere și oportunități, grație integrării europene și susținerii statului pentru adaptabilitatea companiilor la cerințele piețelor externe. Instituțiile de stat oferă un pachet complex – sprijin financiar, asistență tehnică, facilitarea reglementărilor și promovare – pentru ca antreprenorii să-și crească capacitatea de export. Pentru antreprenorii locali, mesajul este următorul: certificarea, digitalizarea, participarea la programe de mentorat și accesarea fondurilor nerambursabile nu trebuie privite ca și costuri suplimentare, ci investiții strategice care facilitează accesul pe piețele externe și cresc competitivitatea pe termen lung. Peste 68 % din exporturile Republicii Moldova merg spre Uniunea Europeană, iar două sectoare – cabluri electrice (industria automotive) și produsele agroalimentare – reprezintă împreună aproape 70% din total”, a declarat Eugeniu Osmochescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă